Sporturi   •   Tenis   •   ARENELE BNR

Țiriac e criticat dur pentru ofensiva din ultima vreme: "A căzut în capcană, nu trebuia să declanșeze acest circ! A făcut afirmaţii antiromâneşti"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 11 octombrie 2017

Cozmin Gușă, președintele Federației Române de Judo, l-a criticat pe Ion Țiriac pentru faptul că a cerut public ca Arenele BNR să ajungă în patrimoniul Primăriei Capitalei.

"Isărescu (n.r. guvernatorul BNR) și Țiriac se cunosc bine, încă de înainte de '89. Ambii sunt faimoşi, inclusiv peste hotare, unul în domeniul financiar-bancar, celălalt în lumea sportului. Nu trebuia să se ajungă la acest circ. Diferenţa specifică dintre cei doi este că, înainte de 1989, Mugur Isărescu îndeplinea sarcini pentru statul român, în timp ce domnului Ţiriac i se cereau sarcini pentru stat.

Ion Ţiriac a fost un sportiv destul de mare, nu un gigant. Despre performanţele sale în business, în care l-a ajutat şi statul român, nu are rost sa vorbim. Dar felul smucit de a administra o relaţie cu BNR nu e corect", a declarat Gușă la Realitatea TV.

"Şi când a mutat turneul la Budapesta a făcut afirmaţii antiromâneşti. A fost un lucru care nu a fost văzut bine de către românii domnului Țiriac, care l-au ajutat într-un fel să-şi facă avere. Orban l-a primit cu braţele deschise, desigur. Nu am o relaţie contondentă cu niciunul, dar miza BNR nu trebuia jucată pe scenă, nici într-un mod conflictual. Dacă se poate vorbi de un simbol al României, acesta este azi Halep, ieri Ilie Năstase. Cu el şi cu Halep se poate discuta despre viitorul Arenelor BNR"

Cozmin Gușă, președinte FR Judo, pentru sursa citată

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.