Jacques, fratele lui Patrick Ekeng, nu-și explică de ce fotbalistul camerunez al lui Dinamo a suferit un stop cardiac pe teren la 26 de ani. "Și îmi doresc să aflu dacă se putea face mai mult pentru el. Putea fi salvat? S-a făcut totul în acea zi?"
Un apel, două apeluri... Jacques Ekeng răspunde. Fratele mai mare al fostului fotbalist camerunez are 30 de ani și e polițist la Bruxelles, dar duritatea meseriei dispare dintr-o dată când vorbește despre Patrick.
Jacques, alături de fetița sa și mama lui
"Datorită lui Patrick, numele Ekeng a devenit cunoscut în lume. Și când juca, și, din nefericire, prin moartea sa fulgerătoare"Jacques Ekeng
Vocea i se stinge și aproape că îi simți lacrimile. Suferă cumplit, la fel ca întreaga familie. "Suntem încă șocați, nu înțelegem ce s-a întâmplat", spune el. "Moartea fratelui pe care l-am iubit enorm lasă o rană ce nu se va vindeca niciodată".
E trist, sfâșiat de durere, însă acceptă să vorbim. Despre acea teribilă zi de 6 mai 2016, despre copilăria lui Patrick și despre extraordinara lor legătură: "Puteam fi la mii de kilometri distanță unul de celălalt, noi tot aproape ne simțeam. În fiecare clipă mă gândesc la el. Îmi lipsește atât de mult".
"În familia noastră, nimeni nu a suferit un atac cardiac"
- Jacques, ce simți acum, la un an și jumătate de la tragedie?
- Sufăr... Ca orice persoană care pierde pe cineva atât de drag. Aceeași tristețe copleșitoare, aceeași durere greu de suportat, aceeași suferință. Viața continuă, așa spunem toți, însă continuă înfiorător de trist.
- Știu că urmărești procesul deschis la București...
- Așteptăm deocamdată rezultatul expertizei medico-legale. Nu vreau să intru în detalii legate de proces. Sunt însă foarte curios să văd care e concluzia specialiștilor.
- Patrick chiar nu a dat nici cel mai mic semn că ar avea vreo problemă cardiacă?
- (Accentuează) Nicio clipă. În familia noastră, nimeni nu a suferit un atac cardiac. După tragedie, am fost și eu la cardiolog, mi-am făcut toate analizele și examenele la inimă. Sunt bine. Sută la sută, nu e ceva genetic.
"Plângem în fiecare zi amintindu-ne de el"
- Și atunci?
- Tocmai de aceea nu înțeleg. Nimeni nu înțelege. Cum de a fost posibil? A jucat în Franța, Elveția, Spania și România. Peste tot, a fost supus testelor medicale, chiar nicăieri să nu fi fost bune? Nu se poate! Au fost momente când se simțea obosit, dar niciodată nu mi-a zis că ar avea ceva la inimă. Orice ar fi fost, mi-ar fi spus. Îmi spunea tot. Vreau să aflu ce s-a întâmplat. Și mai doresc să știu dacă se putea face mai mult pentru el. Putea fi salvat Patrick? S-a făcut totul în acea zi?
- Sugerezi ceva?
- Nu sugerez nimic, să nu se înțeleagă asta. Absolut deloc. Nu acuz pe nimeni, nu vreau răzbunare, nu simt ură față de persoanele care i-au fost în jur fratelui meu în acele momente. Justiția va hotărî cine este vinovat. Pierderea noastră e imensă, și durerea e la fel de mare. Plângem în fiecare zi amintindu-ne de el. Fetița lui continuă să întrebe de tatăl ei, iar băiețelul născut după moartea lui Patrick nu-l va cunoaște niciodată. Nu există o situație mai tristă.
"Dacă am fi cerut bani, i-am fi afectat imaginea lui Patrick"
- De la Dinamo v-a mai căutat cineva?
- De când Patrick a dispărut, după înmormântarea lui, nu am mai avut niciun contact cu oficialii sau cu jucătorii lui Dinamo. Niciunul. Nici eu, nici mama mea. Singura care a discutat cu Dinamo a fost Nathalie, soția lui. Când am fost în România, i-am spus președintelui clubului că familia este totul în Camerun, dar familia nu înseamnă doar soția, ci și mama, fratele, sora...
- Clubul și-a achitat toate datoriile? Și v-a ajutat în vreun fel?
- Nu știu nimic despre bani. Patrick a fost totul pentru mine și toți banii din lume nu-mi mai aduc fratele înapoi. Dacă am fi cerut bani, i-am fi afectat imaginea lui Patrick. Nu așteptăm niciun ajutor financiar, nu avem nevoie de nimic. Asta e ceea ce gândesc eu, iar mama are aceeași părere. Noi nu am vrut să căutăm pe nimeni. Am rămas într-un colț, departe, cu tristețea noastră. Suntem mândri, suferim în tăcere, nu căutăm televiziunea pentru ca durerea să fie vizibilă. Durerea e în noi, ne macină și trăim cu ea. Plângem în tăcere.
"Era fericit, iar eu eram atât de bucuros pentru el"
- Crezi că o eroare medicală a dus la decesul lui Patrick?
- Mulți susțin acest lucru, dar eu nu sunt medic, nu știu care e adevărul, nu pot să zic că a greșit cineva sau nu. Cazul e la tribunal, las specialiștii să se pronunțe, contează doar concluziile expertizei pentru mine.
- Un mare cardiolog olandez, Ruud Koster, a declarat la televiziunea NOS că, din cauza greșelilor de reanimare, șansele de supraviețuire au scăzut de la 60-80% la 10-15%...
- Știu ce a apărut în presă, Vlad Hosu, avocatul din România, mi-a transmis deja. E foarte important ce spune acest apreciat medic olandez, dar aștept rezultatul expertizei.
- Îți mai amintești acele momente de coșmar?
- Era într-o vineri, seara, mă întorceam de la serviciu, când mi-a telefonat un prieten. Era agitat și de-abia pricepeam ce vrea să zică... Vedea meciul la televizor, vedea ce se întâmplă, mi-a spus că Patrick s-a prăbușit din senin pe teren și că e în stare gravă. Nu înțelegeam nimic. De ce el? De ce? De ce? Cu două săptămâni înainte, marcase golul calificării lui Dinamo în finala Cupei României, acel gol frumos... Era fericit, iar eu eram atât de bucuros pentru el. Nimeni nu se aștepta. Suntem șocați și acum, a rămas o rană care nu se va închide niciodată. O plecare atât de brutală! Mă consolez cu momentele minunate trăite alături de el.
"Tot aștept telefonul lui"
- Cum era Patrick mic? Cum a început fotbalul?
- Îi plăcea să mă imite, tot ce făceam eu voia și el să facă. Era micul meu frate, pe care îl protejam mereu. Bijuteria familiei. A început să joace fotbal pentru că mă vedea pe mine, jucam mult împreună acasă, apoi la o echipă de cartier. Și la un turneu între cartiere l-a observat un antrenor care l-a luat la clubul său. Iubea fotbalul, era tehnic și ambițios, foarte perseverent, eram mândru de el. Drumurile noastre s-au despărțit la un moment dat, însă am rămas apropiați. Atât de apropiați încât îl simțeam mereu lângă mine, deși era uneori la mii de kilometri depărtare.
- Vorbeați des?
- Aproape zilnic. Înainte de meci, după meci, mă suna întotdeauna și vorbeam de fotbal, mai ales despre fotbal. Eram fratele, prietenul și al doilea lui antrenor. Îi spuneam adevărul orice s-ar fi întâmplat, și când juca bine, și când juca rău, voiam să-și corecteze erorile.
- Te mai gândești la el?
- (Cu vocea atenuată de lacrimi) În fiecare clipă. Tot aștept telefonul lui. Să mă întrebe: "Ce faci, Jacques, totul e bine?". Să glumesc cu el ca altădată... Îmi lipsește enorm. Aș da orice să-l mai aduc înapoi, dar nu pot...
Perechea de ghete purtată de ambii frați
Ia un moment de pauză, își trage sufletul, se liniștește un pic, apoi revine.
- Știi că purtam aceeași pereche de ghete când eram mici?
- Cum așa?
- Exact cum auzi. Aveam aceeași pereche de ghete cu care mergeam și la școală, și la fotbal. O zi le purtam eu, o zi le purta el. Am împărțit totul cu Patrick. Eu n-am ajuns fotbalist, dar el a reușit și nu exista cineva mai mândru decât mine că fratele meu e jucător profesionist. Ce surpriză frumoasă a fost în acea zi. Pentru mine, pentru mama, pentru sora lui, pentru întreaga familie.
"Eu l-am sfătuit să semneze cu Dinamo"
- Cum s-a simțit la Dinamo?
- (Oftează) Vrei să-ți spun ceva? Eu l-am sfătuit să semneze cu Dinamo, pentru că era un club mare. "Ascultă-mă! Acolo poți face performanță, poți crește, poți deveni cunoscut", i-am zis.
- Era mulțumit la Dinamo?
- Era fericit! De fiecare dată când vorbeam cu el, era fericit. La club, printre colegi, cu asemenea fani... Nu l-am văzut o dată deranjat de ceva, de cineva. Niciodată nu mi s-a plâns de nimic cât a fost acolo. Imediat după acel gol cu Steaua, singurul lui gol la Dinamo, mi-a trimis un SMS, era un link cu filmul reușitei sale. Ce m-am lăudat cu golul fratelui meu!
- Te uitai la meciurile lui?
- Când nu munceam, îl vedeam de fiecare dată când aveam ocazia. După acel gol, i-am spus: "Vezi ce rezultate ai dacă muncești?". Și el mi-a răspuns: "O să muncesc și mai mult, frate". Din păcate, ascensiunea lui s-a oprit în acel punct. Pentru el, viața și bucuria fotbalului s-au sfârșit prea repede. Tragic de repede".
"Suntem oameni mândri, suferim în tăcere, nu căutăm televiziunea pentru ca durerea să fie vizibilă. Durerea e în noi"Jacques Ekeng, fratele lui Patrick
12 meciuri a jucat Patrick Ekeng în 4 luni la Dinamo în prima jumătate a lui 2016
1 gol și o pasă decisivă a avut Ekeng în 796 de minute adunate în tricoul alb-roșu
6 cluburia avut Ekeng: Canon Yaoundé (Camerun), Le Mans, Rodez (ambele Franța), Lausanne (Elveția), Córdoba (Spania) și Dinamo
Tricoul cu poza lui Patrick în echipamentul lui Dinamo
Când l-am rugat să ne trimită o fotografie cu el și Patrick, Jacques s-a scuzat: "Regret, dar toate pozele alături de fratele meu au rămas în Camerun". Și-a amintit un moment petrecut la înmormântare: "I s-a făcut un tricou special, în mijlocul căruia era o imagine cu el în echipamentul lui Dinamo. Nu m-am putut uita nici la acea fotografie. Mi se face rău". Ne-a trimis o poză cu mama lor (foto, împreună cu Jacques și fetița acestuia, care nu a vorbit cu Patrick decât la telefon), după înmormântare: "O femeie cu inimă mare, o femeie curajoasă, care suferă după pierderea copilului".
"Eu n-am ajuns fotbalist, dar Patrick a reușit și nu exista cineva mai mândru decât mine că fratele meu e jucător profesionist" Jacques Ekeng, fratele lui Patrick
{{text}}