International   •   CM 2018   •   DEMISIE

Demisie după ratarea calificării la Mondial: "Genetic, suntem inferiori. Poate e nevoie de bărbați și femei mai mari"

foto: Guliver/GettyImages

Articol de Alexandru Stănilă   —  vineri, 13 octombrie 2017

Gordon Strachan, selecţionerul Scoţiei, şi Mark McGhee, secundul său, au părăsit naţionala britanică după ce au ratat dramatic calificarea la Campionatul Mondial din Rusia.



Scoţia a remizat în ultima partidă din cadrul grupei F de calificare, pe terenul Sloveniei, scor 2-2 şi a încheiat campania preliminară pe poziţia a treia, cu 18 puncte.



"După aproape cinci ani, conducerea Federaţiei a simţit că a venit momentul unei noi strategii în vederea preliminariilor pentru EURO 2020 şi a Ligii Naţiunilor. Suntem recunoscători atât lui Gordon, cât şi lui Mark, pentru eforturile făcute şi le dorim toate cele bune în viitor", a fost mesajul publicat pe site-ul Federaţiei scoţiene.



Strachan, în vârstă de 60 de ani, a fost numit în funcţia de selecţioner la începutul anului 2012, nereuşind să obţină calificarea la vreun turneu final. În cele 41 de partide strânse pe banca naţionalei, fostul manager de la Celtic a înregistrat 19 victorii, 10 remize şi 12 eşecuri.



"Am spus încă din prima mea zi ca selecţioner că a fost cea mai mândră zi din cariera mea şi vreau să aduc un zâmbet pe buze acestei naţiuni. Împărtăşesc această profundă dezamăgire a ratării barajului, mai ales că am muncit din greu pentru a ne atinge obiectivul.



Jucătorii trebuie să primească credit imens pentru acea revenire după un început dificil de campanie şi aş vrea să mulţumesc fiecărui fotbalist care şi-a reprezentat ţara.



Împreună am trăit unele momente magice, iar acestea îmi vor rămâne mereu în suflet. Desigur, ce a făcut acele clipe de neuitat a fost sprijinul necondiţionat al fanilor. Cu bune, cu rele, au rămas alături de echipă, iar cel mai mare regret al meu este că nu am reuşit să la ofer turneul final pe care îl merită.



Vreau să mulţumesc conducerii, staff-ului şi tuturor celor din Federaţie pentru ajutorul şi susţinerea oferită. A fost un adevărat privilegiu", a declarat Strachan.

Anterior, căutând o scuză pentru campania eșuată, managerul spusese: "Genetic, suntem în urmă. Trebuie să aleg o echipă cu înălțime și greutate ca să ne batem la fazele fixe. Poate e nevoie de bărbați și femei mai mari, să schimbăm generațiile". 



Favorit pentru preluarea postului de selecţioner al Scoţiei este Michael O'Neill, scrie The Guardian, cel care a obţinut calificarea la baraj cu Irlanda de Nord, în această campanie.

sursa: The Guardian

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.