Sporturi   •   Tenis   •   CUPA DAVIS / ROMÂNIA-FRANŢA (în direct la TVR 1)

Allez, roumains!

Articol de Luminiţa Paul   —  vineri, 08 februarie 2008

Hănescu va intra azi primul pe teren, contra lui Gasquet, apoi Pavel îl va înfrunta pe Tsonga

Tragerea la sorţi la Cupa Davis durează maximum 5 minute, cu tot cu prezentări. Nu există surprize, se stabileşte doar ordinea meciurilor. Aşa a fost şi ieri, la Sibiu, pentru întîlnirea România-Franţa. Întîiul nume scos din bol: Richard Gasquet, ceea ce înseamnă că, dintre români, va deschide drumul Victor Hănescu. "Era mai bine dacă eram al doilea, dar acum nu mai e nimic de făcut. Cînd intri primul, presiunea e mai mare, nu eşti acomodat, e sala plină. Cineva trebuia să înceapă însă", a spus Victor. Este, practic, aceeaşi inaugurare de meci ca şi în 2007, la Clermont-Ferrand, cînd francezul s-a impus în trei seturi, 7-5, 6-2, 6-2. "Anul trecut jucam mai slab, acum am mai multă încredere în mine", a adăugat Hănescu.



Andrei Pavel îl va înfrunta pe surprinzătorul finalist de la Australian Open, Jo-Wilfried Tsonga, în meciul al doilea. "Mi-ar plăcea să intru la 1-0 pentru noi. Atunci presiunea ar fi pe ei. Am încredere în Victor, chiar dacă ierarhia ATP e în favoarea lui Gasquet. Mingea e rotundă, este Cupa Davis, se poate întîmpla orice", a spus Andrei. "Cu siguranţă, n-o să fim mieluşei pe teren, dar nu trebuie să fim nici aroganţi. Pe hîrtie, nu sîntem favoriţi. Nu pot spune că gata, îi batem clar. O să jucăm însă cu încredere şi vrem să cîştigăm", a încheiat Pavel.



Francezii au fost extrem de laconici în declaraţii. "E foarte bine aşa, n-am avut preferinţe la tragerea la sorţi", a spus căpitanul nejucător Guy Forget. "Ordinea n-are importanţă", a completat Gasquet. "Nu-mi subestimez niciodată adversarii, dar sper să fac un meci bun", a sintetizat Tsonga, în timp ce Llodra şi Clement se plictiseau şi abia aşteptau încheierea întrebărilor.



Azi, de la ora 13:00, începe. Franţa, pentru a treia oară în ultimii 6 ani. Allez!



"Experienţa nu e de ajuns pentru a-l bate pe Tsonga. Ea mă va ajuta, vîrsta nu, dar sper să fiu în formă"

Andrei Pavel

"E dificil de spus unde te aştepţi să cîştigi puncte, dar vrem să luăm cît mai multe. Important e să luptăm pînă la ultima minge"

Florin Segărceanu

"Jucătorii francezi sînt oricum, numai aroganţi nu. Ei îi respectă pe Pavel şi pe Hănescu, n-au nici un motiv să-i dispreţuiască"

Guy Forget



Despre Gasquet

Victor Hănescu a zîmbit cînd i s-a cerut să enumere punctele slabe ale adversarului de azi, Richard Gasquet. "Cînd eşti în Top 10 e greu să ai puncte slabe. Dimpotrivă, el are multe calităţi. E un jucător complet, e rapid. Contează însă şi forma de moment. L-am văzut şi la antrenamentele cu Tsonga. Nu era foarte sigur pe el, făcea destule greşeli uşoare. În final, important e ce va fi la meci", a explicat Hănescu.



Apel la susţinere

Căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, crede că e foarte important ca echipa să fie sprijinită de public. "Sperăm ca sala să fie plină şi să avem susţinere de la primul punct. De aceea, îi rugăm pe norocoşii care vor fi în tribune să nu facă doar prezenţa, ci să participe. Contează să ai spectatorii în spate, să te împingă", a spus Segărceanu. Francezii vor fi sprijiniţi, sonor şi color, de o galerie numeroasă, care însoţeşte echipa peste tot şi pe care am văzut-o şi în 2003, la Bucureşti.



Vor revanşa

Dublul francez Clement-Llodra, recent finalist la Australian Open, a pierdut anul trecut în faţa lui Mergea şi Tecău, la Clermont-Ferrand, 9-11 în decisiv. "Nu ne e teamă, ne-am pregătit mai serios pentru că data precedentă ei au reuşit surpriza, iar acum vrem revanşa", a spus Clement. "Noi am făcut un meci bun în 2007. E adevărat că francezii vin acum după un Australian Open excelent, ceea ce nu s-a întîmplat anul trecut. Noi însă ne-am antrenat, sîntem de două săptămîni la Sibiu, şi încercăm să producem iar surpriza", a declarat Tecău.



La antrenor

Prima persoană pe care a salutat-o Andrei Pavel atunci cînd a intrat în sala Thalia a Filarmonicii, unde s-a făcut tragerea la sorţi, a fost ex-antrenorul său de la Constanţa, Radu Popescu.



Omul din umbră


Tragerea la sorţi a fost făcută de băiatul lui Aurel Munteanu, cel care a devenit un apropiat al Federaţiei în ultimul an. El i-a însoţit pe "tricolori" în deplasarea din Japonia şi care i-a premiat pe aceştia în urma victoriei din barajul pentru Grupa Mondială. Acelaşi Munteanu este implicat în scandalul supraevaluării cheltuielilor pentru organizarea meciului. Federaţia Română alocat pentru cazare la hotelul lui Moldoveanu 75.000 de euro.



ROMÂNIA-FRANŢA

Azi, ora 13:00 Victor Hănescu-Richard Gasquet

Andrei Pavel-Jo-Wilfried Tsonga

Mîine, ora 14:00 Florin Mergea, Horia Tecău-Arnaud Clement, Michael Llodra

Duminică, ora 13:00 Andrei Pavel-Richard Gasquet

Victor Hănescu-Jo-Wilfried Tsonga



Celelalte meciuri din Grupa Mondială

Rusia-Serbia - Moscova hard indoor

Cehia-Belgia - Ostrava carpetă

Argentina-M. Britanie - Buenos Aires zgură

Israel-Suedia - Ramat Hasharon hard

Germania-C. de Sud - Braunschweig zgură indoor

Peru-Spania - Lima zgură

Austria-SUA - Viena zgură indoor

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.