Mastersul de la Shanghai va avea parte de finala mult dorită de toți fanii tenisului: Nadal și Federer, primii doi favoriți, s-au calificat azi în ultimul act al turneului chienz și promit o finală de zile mari duminică.
Liderul Rafa Nadal s-a calificat astăzi în finală după victoria în două seturi obținută în fața croatului Marin Cilici (5 ATP). Ibericul s-a impus după două seturi echilibrate, scor 7-5, 7-5, și a ajuns la 16 victorii consecutive în circuit, toate obținute pe hard!
Federer (2 ATP) l-a urmat pe Nadal în finală câteva ore mai târziu. Elvețianul s-a impus în trei seturi în fața argentinianului Juan Martin Del Potro (23 ATP), scor 3-6, 6-3, 6-3.
Va fi cea de-a patra confruntare din acest an dintre Nadal și Federer. Elvețianul a câștigat precedentele trei dispute cu marele său rival, învingându-l pe acesta în finalele de la Australian Open și Miami și în turul III la Indian Wells.
Per total, Nadal îl conduce pe Federer cu 23-14 în raportul meciurilor directe, dar elvețianul a câștigat ultimele patru confruntări. Spaniolul nu l-a mai învins pe Federer din ianuarie 2014, când îl învingea în semifinalele de la Australian Open.
6 titluri
are Nadal în 2017. Federer a câștigat 5 trofee
- Finala va avea loc duminică și va fi liveSCORE pe GSP.RO și în direct la TV Digi Sport 2.
{{text}}