International   •   Stranieri   •   ISRAEL

Gabi Tamaș a făcut alegerea perfectă! E lider în Israel, iar echipa sa își surclasează adversarii: succes cu 4-0 în ultima rundă

Articol de Beno David   —  duminică, 15 octombrie 2017

Hapoel Haifa, echipă la care evoluează fundașul român Gabi Tamaș, a surclasat-o în etapa cu numărul 7 pe Hapoel Akko, scor 4-0. Conduce lasamentul primei ligi din Israel, fiind echipa cu cel mai spectaculos joc.

Fostul jucător al celor de la FCSB a avut o evoluție foarte bună și e tot mai apreciat de stafful tehnic. A devenit destul de repede un idol al tribunelor, semn că s-a integrat foarte bine în Israel.

Notele primite de Gabi Tamaș după acest meci în presa israeliană au fost numai de 7 și 8. Elevii lui Nir Klinger, fost mare jucător israelian, au dat un adevărat recital aseară pe stadionul Sammy Ofer.

Trei dintre goluri au fost înscrise de Alon Turgeman, în minutele 4, 21 și 58. Acesta a ajuns la 6 reușite în acest sezon. A 4-a reușită a purtat semnătura lui Maman (80).


Hapoel Haifa este surpriza campionatului, având 17 puncte în 7 meciuri (5 victorii și două remize) și un golaveraj excelent, 16-6. Conduce detașat ierarhia, având 6 puncte peste urătoarele 5 echipe, Maccabi Netanya, Beitar Ierusalim, Hapoel BeerSheva, Maccabi Haifa și Maccabi Tel Aviv. Haifa e snigura care mai are 7 meciuri, restul având doar 6 jocuri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.