International   •   Campionate   •   SPANIA - Atletico - Barcelona 1-1

Messi iubește și barele: are 6 în acest campionat. Ar fi putut avea 17 goluri în 8 meciuri!

FOTO: Reuters

Articol de Theodor Jumătate   —  duminică, 15 octombrie 2017

De-abia se încheiase primul Atletico - Barcelona pe Wanda Metropolitano. Era 1-1 și Diego Simeone nu înțelegea ceva. Cum de a fost Messi proaspăt după ce a străbătut lumea în ultimele zece zile, calificând Argentina la Mondial?

"A fost impresionant. Speram să fie mai obosit după o călătorie atât de lungă", a regretat antrenorul roș-albilor, care nu are încă nicio victorie în fața echipei blaugrana. În 12 partide!

Pe traseul Barcelona - Buenos Aires - Quito - Barcelona, Leo s-a aflat în avion peste 24.000 de kilometri. 25 de ore în aer. Și, mai mult decât zborurile, "a fost tensiunea celor două meciuri jucate pentru «națională»", a observat Ernesto Valverde.

Messi a împins Barça înainte, asaltând poarta lui Oblak spre final. Nu a mai înscris, a rămas la 11 goluri, dar a mai adăugat o bară. Are deja o colecție în acest campionat. 6!


Cele mai multe din primele 5 campionate ale Europei. Dacă toate ar fi fost goluri, ar fi avut 17 reușite în 8 etape de LaLiga. O medie de 2,1 goluri pe meci! 

24.065 de kilometria zburat Leo Messi pentru ultimele două meciuri ale "naționalei" Argentinei

1,37 este mediade goluri a argentinianului în acest campionat (11 reușite în primele 8 etape)

"Messi a făcut o partidă extraordinară. Era unicul care provoca mare pericol atunci când mingea ajungea la el"

Diego Simeone, antrenor Atletico

"Știam că, indiferent de situație, Messi va fi la înălțime. Dacă balonul e la Leo, orice se poate întâmpla"

Ernesto Valverde, antrenor Barcelona


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.