Isco se află pe lista celor 30 de jucători care se vor lupta în acest an pentru Balonul de Aur, însă jucătorul lui Real Madrid spune că un alt coleg din echipa lui Zidane poate câștiga mult râvnitul trofeu.
"Nu mă gândesc la Balonul de Aur pentru că e un trofeu foarte greu de câștigat, vreau să trăiesc prezentul. Nu se știe niciodată ce se va întâmpla. Cristiano trebuie să câștige Balonul de Aur. Să nu uităm că pe listă sunt și jucători precum Sergio Ramos și Luka Modrici", a declarat Isco în cadrul unei conferințe de presă.
Real Madrid are 7 jucători pe lista de 30 de nominalizați la Balonul de Aur: Luka Modrici, Marcelo, Sergio Ramos, Toni Kroos, Karim Benzema, Cristiano Ronaldo și Isco.
Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a vorbit și despre meciul din această seară, din grupele Ligii Campionilor, cu Tottenham, de la ora 21:45: "Liga Campionilor este foarte importantă pentru Madrid. Vom întâlni un adversar dur, care joacă foarte bine. În viața unei echipe sunt momente bune și rele, dar noi trebuie să găsim un echilibru".
{{text}}