Jordi Alba, fundaşul stânga al celor de la FC Barcelona, s-a accidentat în timpul antrenamentului de marţi, de la Ciutat Esportiva, şi va rata meciul din această seară, contra lui Olympiakos.
Potrivit site-ului oficial al formaţiei din Catalonia, Alba a suferit o leziune la nivelul coapsei şi a fost scos din lot pentru meciul de Champions League, urmând să efectueze mai multe teste pentru a se determina perioada de absenţă de pe teren.
În locul său, antrenorul Barcelonei, Ernesto Valverde, l-a adus în lot pe Paco Alcacer, urmând ca pe poziţia lui Alba să evolueze, cel mai probabil, francezul Lucas Digne, care a fost titular într-o singură partidă din acest sezon.
975 de minutea bifat Alba în tricoul Barcelonei, în acest sezon, fiind cel mai utlizat jucător al catalanilor, după Lionel Messi şi portarul Marc-Andre ter Stegen
Pe lângă fundaşul de 26 de ani, Valverde nu se va putea baza nici pe Arda Turan, Ousmane Dembele şi Rafinha, toţi accidentaţi. De asemenea, Aleix Vidal şi Thomas Vermaelen au fost lăsaţi în afara lotului.
Cei 18 jucători convocaţi pentru partida cu grecii sunt: Ter Stegen, Semedo, Pique, Rakitic, Busquets, Denis Suarez, Iniesta, Luis Suarez, Messi, Cillessen, Mascherano, Paulinho, Deulofeu, Alcacer, Digne, Roberto, Gomes şi Umtiti.
Barcelona-Olympiakos se joacă în această seară, de la 21:45, în direct pe Telekom Sport 3.
surse: fcbarcelona.com, sport-english.com
{{text}}