Americanca Venus Williams, 37 de ani, e singura fostă învingătoare calificată la această ediție. Se întâmpla în 2008, când Simona Halep cucerea Parisul la junioare.
Distribuția de la Turneul Campioanelor 2017 și extremele ei. De vârstă și de experiență, acumulări în carieră. De o parte e Venus Williams, cea care în ultimii ani și-a remodelat traseul în circuit, revenind pe trasa strălucitoare. La 37 de ani împliniți în iunie, e de departe jucătoarea cu palmaresul cel mai bogat și cel mai important.
De cealalată parte, în capăt, Jelena Ostapenko, doar 20 de ani, campioană de Mare Șlem în premieră anul acesta, într-un sezon care a văzut-o țâșnind ca o rachetă, stăbătând în viteză straturi noi ale carierei. Alte debutante: Elina Svitolina și Caroline Garcia. La mijloc, patru jucătoare care au deja un statut, un nume consolidat, Simona Halep, Garbine Muguruza, Karolina Pliskova și Caroline Wozniacki.
2008 – an reper
Venus este însă și singura învingătoare la o ediție a Turneului Campioanelor dintre cele prezente anul acesta. Calificată pentru a 11-a oară, a absentat în 5 ocazii, 1998, 2000, 2001, 2007 și 2010, a ajuns de două ori în semifinale, 1999 și 2002, și de alte două în finală, 2008 și 2009. În urmă cu 9 ani a cucerit titlul, după o finală cu Vera Zvonareva, iar anul următor a cedat în fața surorii ei Serena.
2008 a fost pentru americancă anul celui de-al cincilea titlu la Wimbledon. Ca favorită 7 și deținătoare a trofeului, a reușit să și-l apere, fără să cedeze vreun set și trecând în ultimul act de sora ei Serena. La JO de la Beijing, cele două deveneau campioane olimpice în proba de dublu pentru a doua oară, după Sydney 2000. Apoi a venit triumful de la Doha, la Turneul Campioanelor. 2008 pare departe și, într-un fel, chiar e, deși nu s-a scurs încă un deceniu de atunci. Circuitul avea alte repere, alte figuri. Totuși, unele dintre ele au rezistat până azi. Ce făceau însă pe vremea aceea celelalte calificate la WTA Finals 2017?
Simona Halep
Pentru româncă, 2008 e primul reper luminos. Avea 16 ani în sezonul în care a reușit cele mai bune rezultate ca junioară, dar și cel în care a trecut la alte tipuri de turnee, din circuitul mare. L-a început cu o semifinală de Mare Șlem, la Australian Open, pe tabloul junioarelor, a continuat cu victorie în Trofeo Bonfiglio și l-a încheiat cu titlul la Roland Garros, după o finală cu Elena Bogdan. Acela a fost și ultimul concurs disputat la respectiva categorie de vârstă, Simona începând, în paralel, să dispute competiții ITF. A și câștigat două, de 10.000 de dolari, ambele la București, apoi a venit succesul de la Kristineham (Sue), turneu de 25.000$.
Garbine Muguruza
Împlinea 15 ani în octombrie, dar încă nu-și făcuse debutul în circuitul junioarelor. Acesta s-a produs un sezon mai târziu, în 2009. Născută la Caracas, începuse tenisul la 3 ani, iar la 6 se mutase împreună cu familia în Spania, la Barcelona. În 2008, se antrena la Academia Bruguera, de lângă capitala Cataluniei.
Karolina Pliskova
Avea 16 ani și debutase deja în 2006 în circuitul junioarelor, dar și în cel al senioarelor, cu turnee ITF. În 2008, s-a concentrat doar pe concursuri ITF, câștigând primul ei titlu, la Bol (Cro), unde premiile erau de 10.000 de dolari. Apoi, a reușit primul sfert de finală într-un turneu WTA, la Praga, pierzând la Azarenka.
Elina Svitolina
Avea 13 ani și jumătate și își făcea debutul în circuitul junioarelor, în martie, la Trofeul Dimitrie Sturdza de la Chișinău. Pierdea însă în primul tur al calificărilor în fața unei jucătoare române, Sabina Lupu. La următorul turneu însă, la Donețk (Ucr), atingea semifinalele, anunțând parcă succesul de mai târziu.
Caroline Wozniacki
În 2008 împlinea 18 ani, avea deja un nume din circuitul junioarelor și apărea deja pe tablourile turneelor de Mare Șlem. Optimi de finală la Australian Open, turul 3 la Roland Garros, ca favorită 30, și la Wimbledon, din nou "optimi" la US Open. Este și anul când câștiga primul titlu WTA, la Stockholm, finală cu Vera Dușevina, apoi alte două, New Haven și Tokyo plus o finală la Luxemburg. Încheia anul pe locul 13 WTA și era votată Newcomer of the Year.
Jelena Ostapenko
La 11 ani, încă nu era decisă între dans și tenis. Chiar a participat la Campionatul Național al Letoniei de Dansuri de Societate, dar în 2009 avea să aleagă definitiv sportul. Primele turnee avea să le joace în 2010.
Caroline Garcia
Împlinea 15 ani în octombrie, dar începuse să participe în turnee de junioare din 2007. În 2008 câștiga Mostar Open, în Bosnia și Herțegovina, primul trofeu internațional din vitrina franțuzoaicei.
Turneul Campioanelor 2008: Unde sunt acum protagonistele
Jelena Jankovici
La 32 de ani, fostul lider WTA e actualmente locul 136 mondial. Cel mai bun rezultat din 2017 e turul 3 la Australian Open
Dinara Safina
Are 31 de ani, s-a retras oficial din tenis în 2014, după ce nu mai jucase din 2011 din cauza problemelor la spate
Serena Williams
A câștigat în 2017 al 23-lea titlu de Mare Șlem al carierei, fiind însărcinată în 8 săptămâni. A născut o fetiță, Alexis Olympia, pe 1 septembrie
Ana Ivanovici
Va împlini 30 de ani în noiembrie. Fost lider mondial, și-a anunțat retragerea din tenis în decembrie 2016. În iulie se căsătorise cu fotbalistul german Bastian Schweinsteiger
Elena Dementieva
Are 36 de ani, retrasă din tenis la finalul lui 2010. Căsătorită din 2011 cu hocheistul Maxim Afinogenov, au împreună o fetiță, Veronika, născută în aprilie 2014
Svetlana Kuznețova
La 32 de ani, este numărul 8 mondial, după o revenire începută în 2016. Săptămâna aceasta s-a retras de la Moscova cu probleme la încheietură
Vera Zvonareva
A împlinit 33 de ani în septembrie. Din 2012 a jucat sporadic, s-a operat la umăr, în 2016 s-a căsătorit și a devenit mamă, iar anul acesta a revenit la tenis
{{text}}