Gabi Mureșan (35 de ani) e liber de contract după despărțirea de ASA Târgu Mureș din această vară și spune că așteaptă oferte în iarnă. Dacă nu va primi una care să-i convină, va renunța la cariera de jucător.
Mijlocașul are în continuare regrete după accidentarea dură pe care i-a provocat-o în 2014 lui Raul Rusescu, în meciul dintre ASA și FCSB, când i-a tras un cot în figură stelistului și i-a cauzat o fractură de orbită.
Fostul jucătorul al târgmureșenilor susține că oficialii Stelei au vrut să-i distrugă cariera în acea perioadă, când a fost suspendat 16 etape, dar decizia a fost anulată apoi de decizia de la recurs. Rusescu a avut nevoie de o intervenție chirurgicală delicată!
"Nici acum nu am uitat acel incident nefericit cu Rusescu. Vă mai spun încă o dată că nu am vrut să îl lovesc şi îmi pare tare rău. Am tot încercat să mai dau de el la telefon, dar nu îmi răspunde.
Eu sunt sigur că toate acţiunile pe care el le-a făcut ulterior împotriva mea au fost doar pentru că cei de la Steaua l-au împins de la spate. Conducerea de la Steaua a vrut «să mă facă». Oficialii Stelei au vrut să îmi distrugă cariera. Este păcat, deoarece eu nu le-am făcut nimic", a declarat Mureșan pentru Fanatik.
...despre viitorul său: "Momentan sunt acasă şi pot să vă spun că am deja o gheată agăţată în cui, Am 35 de ani, iar dacă în iarnă nu îmi voi găsi o ultimă echipă unde să pot mai joc, atunci pot să vă spun că îmi voi încheia definitiv cariera. Acum doar am luat o pauză mai lungă. Am avut câteva discuţii în Cipru, dar nu s-au concretizat, iar din Liga 1 am fost în discuţii cu cei de la Concordia Chiajna. Însă le-am spus într-un final că la 35 de ani eu nu îmi mai permit să joc pe teren sintetic, cum au dânşii acolo, la ei la stadion"
Radiografia lui Rusescu în care se vede că acestuia i-a fost implantată o placă de titan cu care va trebui să trăiască pentru tot restul vieții!
{{text}}