Academia Rapid e lider în Liga a 4-a, iar în etapa viitoare urmează să joace în deplasare cu Carmen București.
Constantin Schumacher, antrenorul Academiei Rapid, a anunțat că oficialii lui Carmen doresc să joace meciul de etapa viitoare pe Giulești, deși acesta ar putea reprezenta un dezavantaj pentru formația lui Adi Matei, ținând cont că majoritatea spectatorilor vor fi ai giuleștenilor.
"Următorul meci va fi pe Giuleşti, sâmbătă. Cei de la Carmen vor să joace aici. Am înţeles că protocolul e ok pentru că jucăm acasă, în faţa propriilor suporteri. E bine că avem cât mai multe meciuri, mai ales că se va dărâma Giuleştiul, ar trebui ca arena să fie de la meci la meci mai plină", a declarat Constantin Schumacher la TV Telekom Sport.
{{text}}