Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - ACS POLI TIMIȘOARA 7-0

EXCLUSIV Popa, la un pas să fie demis de la ACS Poli după rușinea cu FCSB! » 3 nume pe lista cu posibili înlocuitori

FOTO: Cristi Preda

Articol de Vlad Nedelea   —  duminică, 22 octombrie 2017

Umilința de pe Arena Națională cu FCSB, scor 0-7, i-a periclitat și mai mult postul lui Ionuț Popa, care oricum nu era în cele mai bune relații cu conducerea.

Meciul cu ASU Poli Timișoara din Cupa României ar putea fi ultimul pentru tehnicianul de 64 de ani pe banca bănățenilor.

Surse GSP.RO susțin că șefii clubului deja au întocmit o listă cu posibli antrenori care să-i ia locul lui Ionuț Popa. ACS Poli are în acest moment 6 meciuri fără victorie în campionat (4 înfrângeri și două remize), jocuri în care a primit 14 goluri și a marcat unul singur.

Leo Grozavu, Ze Maria și Dan Alexa sunt tehnicienii care sunt pe lista șefilor Timișoarei pentru înlocuirea lui Popa. Primul are însă cele mai mari șanse de a prelua postul, fiind liber de contract.


Posibilii înlocuitori ai lui Popa:

Leo Grozavu (50 de ani)

- liber de contract

- a antrenat-o ultima oară pe FC Botoșani

- le-a mai condus printre altele în cariera sa pe CSMS Iași, Luceafărul Oradea și Gaz Metan

Ze Maria (44 de ani)

- o pregătește în prezent pe KF Tirana

- a mai antrenat-o în România pe Ceahlăul, în 2015

- fostul internațional brazilian a mai condus-o pe Gor Mahia, din Kenya, anul trecut

Dan Alexa (37 de ani)

- o pregătește în prezent pe Dunărea Călărași, având 10 victorii în tot atâtea meciuri

- a mai fost în sezonul 2014-2015 antrenor la Poli Timișoara, unde a evoluat și ca jucător timp de 5 ani

- le-a mai pregătit pe Rapid, ASA Târgu Mureș și Concordia Chiajna


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.