Liga 1

De probă

Articol de Dan Brie  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Aradul a bifat a doua victorie din Antalya, 1-0 cu echipa secundă a Borussiei Monchegladbach, meci în care "Magiun" a improvizat

Un adversar modest, echipa secundă a Borussiei Monchegladbach, i-a oferit ieri antrenorului Marin Barbu ocazia să facă experimente în formaţia de start.

"Magiun" a mizat pe un cuplu inedit în linia mediană, Oliveira - Mărginean, în vreme ce Hidişan a fost împins în stînga, iar Simao retrogradat ca şi fundaş. Aflat la debut, "Oli" şi-a făcut treaba, ajungînd şi-n faţa porţii, dar şutul său n-a intrat în plasă (37). În avanposturi, Guriţă a fost periculos, dar n-a nimerit poarta, nici după centrarea lui Simao (22), nici după ce-a driblat tot ce i-a ieşit în cale (31). La fel s-a comportat Mircea Ilie, care a pus în fund doi nemţi plus portarul, înainte de-a intra într-un unghi prea închis (43).

În partea a doua, arădenii au căutat asiduu drumul spre plasa porţii nemţilor, dar au ratat la foc automat. O torpilă aproape de vinclu, expediată de Radu Mărginean din afara careului, a pus capăt unei ore de sterilitate (62), dar şi a stabilit deznodămîntul partidei.

UTA - Borussia Monchegladbach II (IV) 1-0
A marcat R. Mărginean (62)
UTA: D. Tudor - I. Bălan, Chiţa, Bumbac, Simao - Hora, R. Mărginean, Oliveira, Hidişan - Guriţă, M. Ilie. Antrenor: Marin Barbu. Au mai jucat: Mîrne, Huţan, Mihuţ, Marincău, Fl. Dan, C. Todea, Edson, Gornic, Furdean

Au plătit
Preşedintele Nicolae Bara a anunţat ieri că a plătit datoria faţă de FC Argeş, adică 60.000 de euro, din cauza căreia UTA nu era programată în campionat. Banii reprezentau preţul de transfer al fundaşului Alin Chiţa, care joacă la Arad din vară. Altfel, Amoreirinha este aşteptat la UTA de săptămîna viitoare. Ieri, Barbu nu a contat pe Roszel şi Bălţoi, ambii cu contracturi musculare, şi i-a menajat pe Vasiljevici şi L. Todea.

Prezentare cu CFR Timişoara
UTA îşi va prezenta lotul pe 16 februarie, cu o săptămînă înainte meciului cu Gloria Bistriţa. Arădenii vor juca pe stadionul UTA, în compania formaţiei de liga secundă, CFR Timişoara. Altfel, banca "San Paolo" a virat 20.000 de euro în contul clubului, după care a reziliat contractul de sponsorizare cu formaţia arădeană.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.