FC Botoșani și Dinamo s-au anihilat reciproc și au terminat la egalitate, 0-0, după un meci în care ambele formații au avut șansa victoriei.
Jocul a fost unul echilibrat, cu ocazii la ambele porți. Cei mai buni jucători de pe teren au fost portarii celor două formații, Alberto Cobrea, FC Botoșani, și Jaime Penedo, Dinamo. Ambii au avut intervenții bune și fiecare a primit nota 7 din partea Gazetei Sporturilor.
Fundașii Giorgos Katsikas și Nicolae Mușat au fost cei mai slabi fotbaliști. Ambii au fost eliminați și au fost notați cu 3. Evoluție dezamăgitoare a avut și atacantul celor de la FC Botoșani, Daniel Popa, jucător împrumutat de la Dinamo. Acesta a primit nota 4.
Vasile Miriuță, antrenorul lui Dinamo, a fost notat cu 6, la fel ca și Costel Enache, tehnicianul lui FC Botoșani.
cum au evoluat jucătorii atacați de Cornel dinu
După meci, Cornel Dinu a avut o serie de atacuri la adresa jucătorilor dinamoviști, pe care i-a criticat pentru evoluția avută. (Vezi detalii)
May Mahlangu, pe care Dinu l-a numit "cărător de mingi", a fost printre cei mai buni dinamoviști, primind nota 6. Paul Anton, comparat cu Mărgăritescu pentru modul în care "îl atinge iarba pe șort", a fost notat cu 5, la fel ca și Nascimento, mijlocașul trimis de Dinu la meciuri de ping-pong.
Bokila, despre care Dinu a spus că "aleargă ca un struț", și Rivaldinho, numit "calamitate a atacului", au primit nota 4, respectiv 5.
Citește și: FOTO Cum arată piciorul lui Hanca după intervenția lui Mușat » Ce mesaj a avut dinamovistul
{{text}}