Liga 1

EXCLUSIV Șfaițer confirmă în premieră discuțiile cu Negoiță! Planul prin care vrea să o readucă pe Dinamo în top: "Am rețeta"

Articol de Vlad Nedelea  —  marţi, 24 octombrie 2017

Rezultatele remarcabile de la FC Botoșani l-au adus pe Cornel Șfaițer în atenția lui Dinamo. Ionuț Negoiță îl dorește pe oficialul moldovenilor în locul lui Adrian Mutu. 

Dinamovist din copilărie, Cornel Șfaițer are un istoric îndelungat în fotbal. A fost la mai multe formații din zona Moldovei până a începe proiectul de la Botoșani. Recunoaște discuțiile cu Ionuț Negoiță și anunță fără ezitare: "Am rețeta pentru a o readuce pe Dinamo sus".

"Știe toată lumea că de mic sunt dinamovist, am amintiri frumoase legate de acest club. Am suferit pentru el. Când Botoșani era în Liga a 2-a eram foarte atașat de Dinamo. Plecam în toate deplasările în cupele europene. M-am mai detașat în ultimii 4 ani, de când a venit domnul Negoiță.

Pentru că a promovat FC Botoșani și nu am mai avut timp de asta. Totuși, în meciurile directe cu Dinamo am reușit lucruri extraordinare", a zis Cornel Șfaițer pentru GSP.RO. 

"Am discutat cu Negoiță"

Președintele formației de pe locul 4 din Liga 1 confirmă discuțiile cu Ionuț Negoiță, însă recunoaște că trebuie puse la punct mai multe detalii înainte de a intra în acest proiect. 

"Dinamo e o provocare pentru oricine. Dar știți cum e, sunt 20 de ani de Botoșani, multă muncă la mijloc, am făcut o echipă extraordinară aici împreună cu colegii mei. Am făcut o echipă competitivă. Nu e ușor!

Am discutat cu domnul Negoiță, a rămas să mai discutăm, orice e posibil. O să mai avem discuții! Am vorbit, dar vom vedea. La Dinamo e nevoie de o strategie bine pusă la punct, una sănătoasă, cu mult echilibru și răbdare.

E de felicitat domnul Negoiță pentru că a redresat acest club. Altfel am fi avut parte de un Rapid 2. A salvat un brand extraordinar. Am încredere că Dinamo poate reveni acolo unde îi este locul, echipa care să se bată la titlu.

Potențial există, e un mare brand, vine și noul stadion, o să fie o emulație extraordinară. Sunt mulți dinamoviști, sunt toate condițiile pentru ca acest club să reușească", a mai completat oficialul moldovean. 

"Am rețeta: E nevoie de mulți români devotați!"

Cornel Șfaițer știe care sunt ingredientele pentru ca Dinamo să poată străluci din nou, așa cum s-a întâmplat în vremea în care el însoțea echipa în deplasări, fiind bun prieten cu fostul acționar al clubului, Cristi Borcea. 

"Am rețeta pentru ca Dinamo să reușească. O știu! Se poate! Dar trebuie bine pus la punct totul la început de drum. Apoi e nevoie de seriozitate, de multă muncă. Nu ai cum să nu reușești. Eu tot ce am reușit în fotbal, și o pot spune oamenii care mă cunosc, am făcut muncind foarte mult, cu mult atașament și implicare. Așa am reușit!

E adevărat că Dinamo e altceva față de Botoșani, dar acolo e loc de mult mai bine. Vom vedea ce se va concretiza, nu e ușor de luat o decizie. Nu ne jucăm. La Dinamo se vor multe într-un timp scurt. Trebuie bine configurat lotul, trebuie să fim foarte atenți la jucătorii care merită să îmbrace acel tricou. E nevoie de jucători care-și dau viața.

În plus trebuie bine selecționați jucătorii străini. E nevoie de un număr mic de jucători străini, dar cu o calitate deosebită care să poată face față. Dinamo a avut succes când a avut băieți devotați și mulți români. La fel și la Steaua. Rețeta cu jucătorii străini merge doar la CFR. În final trebuie să spun că Dinamo e o provocare. Să vedem ce va fi!". 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.