Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Aşteptarea se apropie de sfârşit » Când e anunţată revenirea lui Novak Djokovici: "E ocazia perfectă să încep sezonul"

FOTO: Reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 24 octombrie 2017

Scos din circuit încă din luna iulie, din cauza unei accidentări la umăr, Novak Djokovici va reveni pe teren la sfârşitul lunii decembrie, la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi.

"Sunt foarte încântat să joc la Abu Dhabi pentru a cincea oară. E o onoare uriaşă să iau parte la un turneu atât de special. Va fi ocazia perfectă să-mi fac revenirea şi să încep sezonul. Abu Dhabi e un loc uimitor şi va fi un eveniment extraordinar pentru fani", a declarat jucătorul sârb.

Câştigător la Abu Dhabi de trei ori, Djokovici a jucat ultimul meci la Wimbledon, când s-a retras în timpul meciului cu Berdych din sferturi, vizibil chinuit de accidentarea la umăr care l-a împiedicat să mai joace în a doua parte a sezonului. 

Pe lângă Djokovici, un alt nume mare se va întoarce la demonstrativul de la Abu Dhabi este elveţianul Stan Wawrinka, care se află în plin proces de recuperare după operaţia suferită recent la genunchi. 


Rafael Nadal, Dominic Thiem şi Miloş Raonic sunt celelalte nume mari care vor mai participa la Abu Dhabi, turneu ce se va desfăşura între 28 şi 30 decembrie.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.