Daniel Pancu a vorbit despre scurta perioadă petrecută la Steaua înainte de a ajunge la Rapid și spune că nu știe cum ar fi fost atmosfera în vestiar alături de Marius Lăcătuș.
"A fost un moment, așa mi-a fost destinul să nu joc la Steaua. Nu știu ce s-ar fi întâmplat într-un vestiar cu Lăcătuș, de exemplu. Am venit alături de alți fotbaliști tineri care au rămas, Ciocoiu, Narcis Răducan, Dennis Șerban, Augustin Călin, Lavi Hrib. Ei făceau practic trialuri, a fost și Cupa Ligii. Nu plăteau mai mult de 110 mii de dolari pe mine, mi se pare, pe un transfer.
Rapid a intrat imediat pe fir, au fost probleme după aceea, nici nu mă interesează cât au plătit, oricum au plătit suma pe care o doreau cei de la Iași", a declarat Daniel Pancu, conform TV Telekom Sport.
{{text}}