Campionate

Un mare campion paralimpic atacă echipa iubită: "Jur că și eu mă pot apăra mai bine decât Liverpool. Și nu am picioare!"

Foto: Gulvier/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate  —  Wednesday, 25 October 2017

Britanicul Ali Jawad, 28 de ani, campion mondial și european la haltere, s-a născut în Liban fără picioare: "La naștere, doctorii au vrut să mă omoare. Părinții mei s-au opus". Fan Liverpool, acesta a reacționat dur după ultima înfrângere a "cormoranilor".

Livepool e departe de ceea ce visa Jürgen Klopp în acest sezon. Apărarea, mai ales, e permanent o sursă de nervi pentru managerul german. Și pentru fanii de pe Anfield.

A 6-a cea mai slabă defensivă

În primele 9 etape, The Reds au primit 16 goluri, aproape două pe meci, fiind a 6-a cea mai slabă defensivă din Premier League. În Top 10, doar Watford (poziția a 6-a; 17 goluri) are o ariergardă mai fisurată decât a sa.

După a doua înfrângere, 1-4 cu Tottenham pe Wembley, suporterii "cormoranilor" au luat foc, reacționând vehement pe rețelele de socializare. Pe Twitter, Ali Jawad a postat cel mai dur mesaj: "Jur că și eu mă pot apăra mai bine decât Liverpool. Și nu am picioare!".

Suferă de sindromul Crohn

Ali Jawad, 28 de ani, este campion mondial și european la haltere, cucerind medalia de argint la Jocurile Paralimpice de la Rio. Britanicul de origine libaneză are o poveste impresionantă.

"La naștere, doctorii au vrut să mă omoare. La acea vreme, oamenii cu dizabilități erau considerați inferiori în societate. Părinții mei s-au opus. Pentru ei, eram o binecuvântare", a dezvăluit el.

S-a mutat cu familia în copilărie la Londra, dar, ulterior, s-a descoperit că suferă de sindromul Crohn. O boală inflamatorie intestinală ce afectează tractul gastrointestinal și care are ca simptome durerile abdominale, diareea, febra și pierderea de greutate. O zonă fragilă, cu un risc mare de cancer intestinal.

Chiar și așa, Ali Jawad a continuat să concureze și este unul dintre cei mai valoroși paralimpici britanici: "Sunt primul sportiv cu sindromul Crohn ce câștigă o medalie la Jocuri". 

9 este locul ocupat de Liverpool în Premier League după 9 etape (13 puncte, golaveraj 14-16)

13.900 de share-uri a avut mesajul lui Ali Jawad pe Twitter

"Ai putea spune că am avut un mare ghinion în viață, dar mă simt extraordinar fără picioare. Pentru mine, asta înseamnă normalitate"

"Peste douăzeci de ani, mă voi uita înapoi și voi spune: «Știi ceva? Am devenit o persoană mult mai bună»"

Ali Jawad, halterofil paralimpic

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.