Apărarea beton așteaptă atacul piticilor. FCSB, cea mai bună defensivă din campionat, se deplasează la Severin pentru duelul cu cea mai tare ofensivă, cea a lui CSU: Băluță, Mitriță, Gustavo și Burlacu au produs 28 de goluri în acest sezon.
Becali și Dică nu mai știu pe care atacant să-l aleagă, pe Gnohere sau pe Alibec. Sau pe Nemec, pe care vor să-l ia de la Dinamo. Craiova a soluționat mai simplu problema numărului 9. De când a venit Devis Mangia, Știința joacă fără un vârf normal. În atac sunt de obicei trei pitici: Gustavo, Băluță și Mitriță. Niciunul n-a mai fost vârf la formațiile pe la care a mai trecut, însă italianul a reușit să-i combine în așa fel încât echipa să funcționeze fără un nouar, condusă de atacanții scunzi, cei mai mici din campionat.
Meciul atacanților-vedete
Și cei mai buni! FCSB a încasat cele mai puține goluri în Liga 1, doar opt, și va avea ocazia să-și testeze apărarea la Severin, pentru că piticii olteni alcătuiesc cel mai productiv atac.
Gustavo, Băluță, Mitriță și rezerva lor principală, Andrei Burlacu, au creat 28 de goluri în acest sezon. Au marcat 20 și au produs încă 8 cu pase decisive. Personajul esențial e căpitanul Băluță, cu 7 goluri și 3 assisturi.
Dică răspunde cu patru fotbaliști ofensivi foarte buni, dar care nu au randamentul oltenilor, chiar dacă tocmai au bătut-o pe Poli cu 7-0, deci și-au cosmetizat rapoartele. Gnohere, Budescu, Alibec și Florin Tănase au creat 23 de goluri, 17 înscrise direct și 6 din pase decisive ale lor.
Datele sunt valabile pentru campionat. Comparația care include Europa nu ar fi corectă, din moment ce craiovenii au disputat doar două jocuri pe continent, dubla manșă cu Milan, 0-1 și 0-2. Steliștii au deja șapte jocuri în Champions și în Europa League.
"Ca la Napoli!"
Ce are Steaua în plus: apărarea. Dică se bazează pe defensivă tocmai în fața unui antrenor italian. Mangia nu este însă un italian din școala veche, disperat să se baricadeze și mulțumit să câștige cu 1-0. De când a venit el, Gustavo, Băluță și Mitriță au libertate de mișcare și întreaga echipă aleargă pentru trident.
"Atacul Craiovei mi se pare că seamănă, păstrând proporțiile, cu cei trei de la Napoli: Callejon, Mertens și Insigne", a comentat Dan Petrescu recent. La Napoli, Sarri a ajuns întâmplător să joace cu micuțul belgian Mertens pe post de vârf. Se accidentase polonezul Milik și, pentru că nu mai avea un număr 9 în lot, l-a utilizat pe belgian, care marchează la foc continuu de un an încoace!
Dică ar trebui să vină cu un plan nou pentru apărătorii lui, fiindcă Bălașa și Planici vor avea de-a face cu atacanți cum n-au mai întâlnit în acest sezon. Vârful fals Băluță e mai scund decât Planici cu 25 de centimetri! Olteanul măsoară doar 1,66 m, sârbul are 1,91! Diferența se păstrează și în alte dueluri: Bălașa e înalt de 1,86, Mitriță are numai 1,67.
Steliștii au suferit deja o dată în acest sezon împotriva Universității. În tur, Craiova a condus cu 1-0, gol marcat de Băluță, și s-a terminat 1-1, a egalat Gnohere. Ei doi vor fi pe teren și duminică, la Severin.
"După ce am văzut ultimele etape, nu mai cred că e CFR pericolul principal pentru noi! Cu Craiova vom lupta pentru câștigarea campionatului, oltenii sunt cei mai periculoși"
Gigi Becali, patron FCSB"Cum să ne sperie Steaua? A bătut-o pe Timișoara la scor, așa e, dar era de așteptat să câștige acel meci, n-a fost nicio surpriză. Cu noi va fi altceva. Jucăm acasă și suntem datori să câștigăm"
Alexandru Băluță, atacant CSU"Pe Steaua vreau s-o bat și la Craiova, și la Severin, nu contează stadionul! Mister Mangia a reușit să creeze un grup unit, trecem printr-un moment foarte bun și e cazul să-i învingem pe steliști"
Alexandru Mateiu, mijlocaș CSU"Eu am venit la Craiova pentru performanță, pentru lucruri mari. De aceea nu accept altceva decât lupta pe două fronturi până la capăt, și pentru Cupă, și pentru campionat. Vreau eventul!"
Devis Mangia, antrenor CSU
Doi jucători ai Craiovei au avut oferte de la FCSB recent: Băluță și mijlocașul stânga Bancu. Pentru căpitan, Becali a oferit până la două milioane de euro, însă oltenii au refuzat propunerea
ALTE ARTICOLE DIN EDIȚIA DE AZI
De la bal la scandal » Suporterii lui CSU s-au răsculat împotriva clubului
Tupeu cu Liga a 3-a: Miriuță schimbă strategia în meciul de Cupă cu Aerostar Bacău
{{text}}