Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   SĂNĂTATEA CLUJ - FCSB 1-6

EXCLUSIV Povestea puștiului de 16 ani de la țară care a uimit la debutul la FCSB: "Am muncit pământul ca să-mi țin băieții la fotbal, iar Craiova ne-a umilit! Să nu mai auzim de ea!"

+2 Foto
captură TV Telekom Sport

Articol de Alexandru Răducanu   —  joi, 26 octombrie 2017

Emilian Pacionel (16 ani) a jucat aseară în premieră în tricoul seniorilor FCSB. Puștiul a intrat la pauză în "16-imile" Cupei cu Sănătatea Cluj (6-1) și a încântat cu tupeul și tehnica lui. A fost aproape să înscrie, cu un șut fără preluare, a pasat în stil Quaresma, dintr-o rabona, a luat și un "galben". Destule aventuri la debut. 

BĂIEȚI DE LA ȚARĂ

Emilian e originar din județul Olt, comuna Fărcașele, lângă Caracal, oraș care i-a mai dat în fotbalul mare pe Frăsineanu sau Pleașcă. E mezinul familiei. Mai are un frate care joacă tot la FCSB, Cristinel Ștefan (18 ani). Iar tatăl lor zice că și cel mare e foarte talentat: "Ăsta micul e mai tupeist, mai înfipt. Cel mare e mai calm pe teren, nu-ți greșește o pasă. Ambii sunt decari". 

VIDEO cu execuțiile lui Pacionel la debutul la FCSB


NAVETIȘTI LA CRAIOVA. ANAMARIA I-a DUS LA FCSB

Frații Pacionel au început fotbalul la Caracal, au continuat la Școala lui Răzvan Raț din Slatina, apoi au ajuns la CS U Craiova. Capul familiei, Dumitru Pacionel, acuză modul în care craiovenii s-au purtat cu băieții lui. 



Pacionel jr. la Craiova

"Îmi duceam zilnic copiii cu mașina la Craiova, la antrenamente, dar acolo am fost umiliți. Cei de la CS U s-au comportat mizerabil cu copiii mei! Antrenorii nu-i băgau în seamă, nu le dădeau echipamente. În vară, i-am contactat pe avocatul Dan Idita și pe Anamaria Prodan, așa am ajuns la Steaua. 


Craiova era echipa noastră de bază, dar de mici mi-am dus copiii la majoritatea meciurilor Stelei în Europa. Steaua e echipa noastră de suflet. De Craiova să nu mai aud! 



Pacionel jr. la Craiova

Am ajuns cu Dan Idita și Anamaria Prodan la domnul Gigi Becali, care s-a comportat admirabil. M-a întrebat câți bani vreau, i-am spus că îmi doresc doar ca băieții mei să joace fotbal. Am făcut 4 împrumuturi la bănci ca să-i țin, i-am crescut cu bani din agricultură și am insistat cu ei, pentru că știu ce potențial au. Am doi copii cuminți, nu ies din cuvântul meu, am încredere că vor ajunge cineva în fotbal. Prin ce greutăți, piedici puse, am trecut ca să reușesc cu ei numai eu știu. Am destule deja cât să scriu o carte", a povestit Dumitru Pacionel pentru GSP.ro. 



Frații Pacionel în 2012, alături de tatăl lor. Foto: Gazeta de Sud

3fotbaliști a transferat FCSB, în vară, de la CS U Craiova. Frații Pacionel, veniți gratis, ca juniori, și portarul Andrei Vlad, adus pentru 400.000 de euro

"Pacionel are 16 ani, figura unui copil de 9 ani și vede fotbalul ca un fotbalist bun de 30 de ani. A avut o evoluție entuziasmantă. Când am fost prima oară să-l văd cu Dică la juniori, parcă îl priveam pe Florin Cernat" MM Stoica, director sportiv FCSB, la Pro X

Citește și: Cupa picilor » 3 juniori care au impresionat ieri în Cupa României și au răsturnat topurile all-time: "Hagi mi-a zis că n-a văzut fotbalist mai talentat"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.