Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Cine de cine râde?! Kiriță s-a luat de Filip, dar și el căuta banderola în iarbă » Episodul pe care îl vrea uitat din 2002

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 27 octombrie 2017

Giani Kiriță l-a criticat pe Steliano Filip astăzi la Digi Sport, având un discurs dur la adresa lui, dar și a altor fotbaliști dinamoviști.

"Sunt jucători care n-au câștigat nimic, nicio toartă de trofeu, și fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă niciodată. Sunt inconștienți. Mergeam și noi în cluburi, dar după ce câștigam meciuri cu Steaua și Rapid.

Alo, Steliano, asta nu e atitudine de căpitan! Tu ești căpitan la Dinamo, asta e atitudine de Liga 3. Și am înțeles că au fost mai mulți implicați. E lipsă de respect pentru suporterii care au mers la Piatra Neamț. Tu n-ai dreptul să te duci să înjuri fanii, tu nu ai realizat nimic, nu ai dreptul să vorbești. Nu stă Dinamo într-un jucător", a spus Kiriță.

Fan al banderolei


Ceea ce uită fostul fundaș al roș-albilor de la începutul anilor 2000 este că și el a avut derapaje. Iar acuzele la adresa lui au fost mult mai dure la vremea respectivă! Pe vremea când era căpitan al "câinilor", a pierdut banderola undeva la mijlocul terenului cu FC Brugge, iar adversarii au dat gol pe contraatac într-un meci de cupe europene în 2002. Faza avea să se repete apoi într-un meci amical în Antalya, în timp ce Kiriță căuta să-și recupereze banderola. Dar cea mai cea s-a întâmplat după partida Oțelul - Dinamo (2-0), când Mihai Guriță a înscris o dublă. Atacantul gălățenilor avea să declare ulterior într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, ceea ce presa informa la vremea respectivă.

"Vorbeau să-l facă de ocară"

"Eu l-am pensionat atunci pe Gica Popescu. L-am ridiculizat. Am dat ambele goluri, am făcut ce-am vrut cu el. Dinamo a jucat în formula 3-5-2, cu Popescu, Giani Kiriță si Tamaș pe fund. Gica nu știa stilul meu, de-abia se întorsese în țară, iar ceilalți doi discutau între ei, să-l lase singur pe Popescu, să-l facă de ocară. Era intrigă între ei. Dupa meci, Kiriță făcea semn către galerie că Popescu e vinovat de eșec", a spus Guriță. Popescu avea să se despartă de Dinamo a doua zi după acea partidă și a acuzat modul cum a fost tratat de către coechipieri!

"Una-două, de vină e Giani! Păi, și cu Gică Popescu, și cu Bruges, și cu alte ocazii, prostul am fost mereu eu! Dacă se consideră că echipa își revine fără mine în mod special, sunt gata să joc la tineret"

Giani Kiriță, ex-fundaș Dinamo, în 2002


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.