Gigi Becali îl dorește pe Olimpiu Moruțan, mijlocașul celor de la FC Botoșani, și a primit o veste excelentă.
Oficialii lui FC Botoșani doreau să-l vândă pe mijlocașul de 18 ani în străinătate, având o ofertă de la Dinamo Kiev. Totuși, ucrainenii nu mai sunt interesați de Moruțan, staff-ul considerând că acesta nu se potrivește stilului echipei.
"Discuția a fost de actualitate când cele două formații au jucat un meci amical în Austria. Cei de la Dinamo Kiev l-au văzut în acel meci, dar au ajuns la concluzia că nu se încadrează în stilul lor de joc.
Ei joacă cu mingi lungi, în timp ce Olimpiu este un mingicar. Opinia lor a fost că nu se incadrează", a spus Arcadie Zaporojanu, impresarul lui Moruțan, pentru ziare.com.
Astfel, jucătorul poate ajunge în iarnă sub comanda lui Nicolae Dică, Becali fiind dispus să achite o sumă importantă pentru mijlocaș.
600.000 €este cota lui Moruțan, potrivit transfermarkt.de
Olimpiu Moruțan a dat un gol în acest sezon, jucând 13 meciuri pentru FC Botoșani în Liga 1.
{{text}}