Sporturi   •   Tenis   •   SIMONA HALEP LOCUL 1 WTA

SIMONA HALEP - LIDER WTA. Simona a revenit în țară după Turneul Campioanelor: "Asta nu m-a avantajat!" » Ce obiectiv are și ce spune despre echipa ei: "O să vorbim"

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 30 octombrie 2017

Simona Halep, locul 1 WTA, a revenit azi în țară, după participarea la Turneul Campioanelor 2017 și după ce a primit trofeul pentru că termină anul pe primul loc în circuitul feminin.

Simona Halep a vorbit despre sezonul 2017, despre Turneul Campioanelor și despre planurile pentru anul viitor.

"A fost un turneu greu pentru că terenul a fost un pic moale şi nu m-a avantajat. Wozniacki a jucat cel mai bine dintre toate şi a meritat să câştige. Eu am început bine turneul, însă după aceea am întâlnit jucătoare care nu greşesc şi a fost puțin mai greu.

Îmi doresc să câştig un Grand Slam, dar va trebui să muncesc mai mult ca să menţin pe poziţiile de sus. La toate capitolele trebuie să mai progresez. O să lucrez în continuare şi la serviciu ca să fiu şi mai puternică. Acum urmează o perioadă de vacanţă şi de odihnă. A fost un an greu


Cred că Andrei o să facă parte din echipa mea. O să am o discuţie cu el. Echipa mea nu se schimbă nimic. Darren mă ajută întotdeauna când e alături de mine și va continua și anul viitor", a declarat Halep potrivit TV Digi Sport.

Citește și: SIMONA HALEP. Mesajul emoționant al lui Darren Cahill după ce Simona Halep a terminat anul pe locul 1 WTA: "Ai găsit puterea să faci asta"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.