Liga Campionilor

VIDEO Cară-te în Europa League! Atletico, 35 de șuturi pentru un egal rușinos cu Qarabag

FOTO: Reuters

Articol de Daniel Scorpie  —  miercuri, 01 noiembrie 2017

Atletico Madrid și Qarabag au terminat la egalitate, 1-1, într-un meci din grupele UEFA Champions League. Atletico nevoie de-un miracol să evite eliminarea, după ce n-a putut nici la Madrid s-o bată pe campioana azeră. ”Destinul nu ne-a întins niciun deget. Sunt vinovatul absolut”, a admis Simeone.

Cel mai prost sezon de Ligă cu Simeone pe bancă și-a consumat alt episod de coșmar. Atletico a trăit seara de Halloween chiar acasă cu Qarabag din nou în rolul sperietoarei, 1-1. În zadar a fost tot bombardamentul de la poarta azeră: 35 de șuturi, 11 cadrate, record al clubului în Ligă din 2003 încoace, au produs doar un gol! Deși au avut om în plus o jumătate de oră, madrilenii n-au putut să mai înscrie și "optimile" par interzise.

Vezi AICI VIDEO cu rezumatul meciului

La mâna lui Qarabag!

"Destinul nu ne-a întins niciun deget. Începând cu rezultatul, n-avem nicio scuză. Eu sunt vinovatul absolut", explică antrenorul argentinian. "N-am fost în stare să batem cea mai slabă echipă din grupă. Înainte aveam nevoie de puține ocazii să marcăm, iar acum adversarilor nu le trebuie multe să ne dea gol.

Azi, să ajungem în Europa League ni se pare de rahat, dar competiția asta ne-a dat multe în trecut și mergem s-o câștigăm", s-a resemnat căpitanul Gabi. "Suntem distruși și nici nu mai depindem de noi", a completat Godin. Pentru a trece de grupe, Atletico trebuie să câștige cu Roma și Chelsea, iar una din ele să se încurce cu Qarabag.

6 remizeîn ultimele 7 meciuri în toate competițiile are Atletico, aflată la al patrulea 1-1 în 6 jocuri și al treilea consecutiv

70%din golurile încasate în actualul sezon de Atletico au fost marcate cu capul. Michel l-a înscris pe al șaptelea

"E foarte greu să faci un egal cu Atletico, dar de-acum încolo poate că adversarii ne vor trata mai serios. Am demonstrat caracter și nu ne mulțumim cu aceste două puncte"Gurban Gurbanov, antrenor Qarabag 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.