International   •   Campionate   •   ANGLIA

A apărut un nou nume pe lista posibililor succesori ai lui Koeman la Everton

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Cristian Toma   —  miercuri, 01 noiembrie 2017

Antrenorul lui Wolverhampton Wanderers, Nuno Espírito Santo, ar putea prelua conducerea tehnică a lui Everton, după plecarea lui Koeman. 

Potrivit jurnalistului de la Sky Sports, Guillem Balague, șefii lui Everton au luat deja legătura cu Jorge Mendes, prietenul dar și primul impresar al lui Nuno Espirito.

"Everton l-a contactat pe Nuno, acesta fiind unul dintre potențialii candidați care l-ar putea înlocui pe Koeman. Agentul său, Jorge Mendes, a ascultat propunerea, însă nu s-a luat nicio decizie. Nuno a aflat de interesul lui Everton, dar nu vrea să plece, chiar dacă l-ar dori și cea mai bună echipă din lume", a anunțat Balague.

Pe lângă Nuno Espirito Santo, pe lista "lupilor" se mai află Sean Dyche, antrenorul lui Burnley, și Sam Allardyce, liber de contract, care a recunoscut că este dornic să revină în circuit.


Ronald Koeman a fost demis pe 22 octombrie, la nici 24 de ore de la înfrângerea suferită de Everton, pe teren propriu în fața lui Arsenal scor 2-5. În locul său a fost numit interimar David Unsworth, tehnicianul echipei a doua a "caramelelor".

În vârstă de 43 de ani, Nuno Espirito a semnat în mai 2017 un contract pe trei ani cu Wolverhampton Wanderers. Cu el pe bancă "lupii" se află pe primul loc cu 32 de puncte în Championship, iar în Cupa Ligii Angliei a ajuns până în turul patru, unde a fost eliminată greu de Manchester City la penalty-uri.

19partide a strâns Espirito pe banca lui Wolverhampton, înregistrând 13 victorii 2 egaluri și 4 eșecuri

sursa: sportsmole.co.uk 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.