Selecționerul Cosmin Contra a explicat de ce l-a selecționat pe Denis Alibec la echipa națională, deși atacantul lui FCSB trece printr-o perioadă dificilă a carierei sale.
"Bogdan Stancu s-a accidentat, iar în locul acestuia l-am luat pe Alibec. Am vrut să-i întind o mână de ajutor lui Denis", a declarat Contra în cadrul unei conferințe de presă.
Fostul tehnician al lui Dinamo a vorbit și despre discuția pe care a avut-o cu petrecăreții lui Dinamo: "Am vorbit cu Nedelcearu și Costache și le-am spus că sunt dezamăgit de ei. Când eram eu la Dinamo nu s-au întâmplat astfel de lucruri. Nu știu cum aș fi reacționat dacă se întâmpla când eram acolo".
În plus, Contra a explicat și de ce Răzvan Marin (21 de ani) nu va juca la naționala U21 în "dubla" cu Portugalia și Țara Galilor, meciuri după care echipa de tineret se poate califica la Campionatul European.
"Am vorbit cu Dani (n.r. selecționerul Daniel Isăilă) despre treaba asta. Ce mi-a zis Dani are sens. A mers la drum cu un anumit lot și nu vrea să schimbe ceva ce merge foarte bine. Sper din toată inima să ne facă fericiți după aceste două jocuri. Dacă va face 4 puncte în următoarele două meciuri, ne vom califica", a adăugat Contra.
România - Turcia se joacă pe 9 noiembrie, la Cluj, pe stadionul din Gruia, de la ora 20:15. România - Olanda se dispută pe 14 noiembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională din București. Vezi aici lotul României pentru aceste meciuri!
{{text}}