Cornel Dinu îi răspunde selecționerului Cosmin Contra, după ce "Guriță" a declarat în Gazeta că un dialog cu Mister s-a transformat în ură din partea fostului mare libero de legendă al lui Dinamo.
-Domnule Dinu, ați văzut declarațiile lui Cosmin Contra la adresa dumneavoastră?
- Văd că lui "Guriță" nu-i tace gura la adresa mea. Pentru că sunt adeptul principiului că «cine mă amenință și scoate sabia trebuie să primească ripostă», sunt nevoit iarăși să-i răspund.
- A existat o discuție "ca între bărbați" între dumnevoastră și selecționer?
- N-am vrut să vorbesc despre întâlnirea pe care mi-a provocat-o cu lașitate. Adevărul este că a pus un apropiat să-mi fixeze momentul. Și n-a fost de la bărbat la bărbat, ci ca de la copil rebel la părinte înțelegător, chiar iertător.
- Cum a decurs dialogul?
- Nu putea să fie decât ridicol! Mi-a reproșat că nu-l vreau și eu la națională. Deci ar mai fi și alții. Eu i-am răspuns simplu, cu propriile sale argumente. Păi, el a spus că n-are experiență pentru așa ceva. Și bine a făcut, pentru că postul de selecționer este de Academia Fotbalului, și eu cred că nu e încă pregătit pentru așa ceva.
- Ce v-a răspuns?
- Au urmat niște invective penibile pe fondul pe care-l cunoșteam, de primitivism coleric. Nu puteam să-i răspund decât cu un zâmbet iertător și ca orice laș n-a mai așteptat o replică, spălând putina pe care o provocase. Cum a făcut și cu Silvășan în 2011.
- Silvășan?
- Da! La o partidă Poli Timișoara - Gaz Metan s-a dus singur în vestiar și l-a lovit pe Silvășan cu ceva contondent în tâmplă, după ce au fost eliminați amândoi în timpul jocului.
- Contra spune că îl urâți.
- Eu nu pot să urăsc pe nimeni! Nici pe el, așa cum crede la tupeul obraznic de care a dat dovadă iarăși. Cel mult pot doar să-l compătimesc. Deși ar trebui să-l preocupe, de gândit îi e greu, reflecția de final a articolului de acum câteva zile din Gazetă al ultimului senior din presa fotbalistică, respectatul Radu Cosașu: «Imbecilii nu pot fi umiliți!», și adaug că au apărut atâția. E dur, dar adevărat. Eu împărtășesc mai mult ideea romanilor: «Vulturii nu se hrănesc cu muște».
"În viață, omul pe care îl ajuți îți răspunde prin nimicnicie, mușcând mâna care l-a hrănit, cu toate că omul acesta a fost foarte scurt timp «câine roșu»" Cornel Dinu
53 de goluri
în 454 de meciuri a marcat Dinu în Liga 1, toate pentru Dinamo. Contra are 12 goluri în 159 de meciuri, pentru Poli Timișoara și Dinamo
3 titluri
de cel mai bun fotbalist român are Dinu, Contra doar unul
{{text}}