Rednic s-a arătat deranjat de atitudinea unora dintre jucătorii introduşi după pauză, principalii vizaţi fiind Ionuţ Stancu şi Burdujan. Extrem de nervos pe durata întregului meci, antrenorul Rapidului nu s-a calmat prea mult nici după ultimul fluier al arbitrului în ciuda faptului că echipa s-a impus cu 2-1. "De ce sînt supărat? Pentru că în repriza a doua au fost unele miştouri pe teren, făcute din partea unor jucători de-ai mei, şi eu nu accept şi nici nu voi înghite aşa ceva", a tunat Rednic, ale cărui acuze i-au vizat în primul rînd pe Ionuţ Stancu şi pe Burdujan, fotbalişti introduşi după pauză.
Laude pentru Pancu
Rednic n-a avut doar cuvinte de reproş, el lăudîndu-l pe Daniel Pancu. "Trebuie să mai spun ceva de el? E un exemplu de atitudine pentru toţi, nu numai în teren, ci şi în afara lui. Bravo lui!", a spus Rednic la Ştirile Sportive ale Antenei 1. Tehnicianul a fost chiar nevoit să-şi tempereze elevul în timpul întîlnirii. "Pancule, alergi prea mult, las-o mai uşor!".
Antrenorul giuleştenilor s-a referit şi la faptul că a jucat pentru prima dată un nou sistem, cu un singur vîrf împins: "Am lucrat doar la două antrenamente acest modul şi ne-am descurcat destul de bine. Ne-am creat ocazii şi puteam să mai înscriem. Pentru Boya a fost prima oară cînd a fost nevoit să joace atacant împins. Dacă el a făcut spectacol azi? Treaba lui e să dea goluri, nu să facă spectacol, că a mai avut vreo două ocazii în afara golului, dar le-a ratat".
"Şi ce dacă polonezii au jucat agresiv? Ce, cînd o să înceapă campionatul, se va da cineva la o parte din faţa noastră şi ne va menaja? Normal că nu!"
Mircea Rednic
Reproşurile lui Rednic
Antrenorul Rapidului a făcut spectacol pe margine în timpul meciului, lansînd spre teren un potop de critici:
Către Lazăr: "Băi, băiatule, dă şi tu o pasă ca lumea, nu vezi că ajungi mereu să dai cu şpiţul? Bine îţi fac ăştia că îţi dau peste picioare. Eşti puşcărie, vezi că te schimb la pauză"
Către Burdujan: "Luciane, ai intrat de 5 minute şi ţii mîinile în şold? Lasă mîinile din şold şi joacă fotbal, nu vezi ca fugi pe lîngă minge?!"
Către Rada şi Manea, vorbind despre Ionuţ Stancu: "Îl ţinem degeaba. Eu v-am spus, nu sînt timpit. Ne facem de rîs, ce dracu'! Nu aduce nici un plus în jocul echipei"
Către Maftei: "Vasile, strigă-i lui Marius că vine adversarul, ca să ştie şi el". Replica lui Maftei: "Am strigat, bre, nu mai auzi?"
A avut timp şi de glume :-)
Chiar dacă a fost încruntat în cele 90 de minute, Rednic a făcut şi mai multe glume la adresa elevilor săi. La un moment dat, Bozovici i-a strigat lui Pancu: "Eşti singur, eşti singur", dar Rednic a intervenit imedit: "Unde vezi tu că e singur, mă? Avea om în spate şi îi zici că era singur?". La fel, după ce i-a cerut lui Maftei să paseze în diagonală spre Dică, fundaşul a trimis o minge lungă către Boya. "Vasile, ăla sigur nu e Dică!".
{{text}}