Cel mai scump jucător vândut vreodată de o echipă de club din România, 9.8 milioane de euro, nu reușește să se impună la Anderlecht. Nicușor Stanciu nu mai suportă situația delicată prin care trece la echipa de club și e decis să plece din Belgia.
Jucătorul a luat legătura cu agentul său, Anamaria Prodan, care în această dimineață a plecat de urgență în Belgia la Bruxelles pentru a discuta cu oficialii clubului. În această seară, soția fostului antrenor al FCSB a avut o întâlnire de câteva ore cu Herman Van Holsbeeck.
Managerul lui Anderlecht, care a insistat pentru transferul lui Nicolae Stanciu, a discutat cu Prodan despre problemele pe care mijlocașul le are la echipă.
"Ştiu că jucători precum Leander Dendoncker, Sofiane Hanni, Nicolae Stanciu şi Uros Spajic vor să plece după acest sezon şi trebuie să ne uităm după noi jucător cae pot câştiga titlul şi pot face din nou un fotbal bun"
Herman Van Holsbeeck
Anamaria Prodan a confirmat că se află în acest moment în Belgia și că a discutat cu managerul lui Anderlecht. "Sunt în Belgia şi am discutat cu Herman Van Holsbeeck despre situaţia lui Stanciu la echipă. Ştie foarte bine toată lumea că nu a ales banii, pentru că a avut o altă ofertă mult mai bună. A preferat Anderlecht şi şi-a dorit imediat să semneze acolo.
Până în iarnă Stanciu rămâne la Anderlecht și după vom vedea ce se va întâmpla. Momentan, nu am ajuns la nicio concluzie cu cei de la club, urmează ca mâine să ne revedem şi să mai discutăm pe marginea acestui subiect. În acest moment încercăm să găsim soluții", a declarat Anamaria Prodan în exclusivitate pentru GSP.
Explicaţiile lui Nicuşor
Mijlocaşul a declarat pentru La Derniere Heure că nu înţelege de ce nu este folosit mai mult la formaţia belgiană. "Este greu pentru mine. Şi nu doar acum, ci din sezonul trecut. Nu am spus mare lucru până acum, dar nu o să mai tac. Anul trecut, jucam în Liga Europa, uneori marcam, însă nu mai jucam în meciul următor. La fel şi în acest sezon. Nu înţeleg. Nu ştiu cum poate fi explicat acest lucru. Cum pot să fiu într-o formă bună dacă sunt titular la un meci şi apoi rezervă la cinci meciuri? Este ciudat. Nu am o explicaţie", a spus Stanciu.
Varianta Fenerbache pentru Stanciu
Presa din Turcia anunţa în urmă cu ceva timp că Stanciu și-a dat deja acordul pentru a evolua la Fenerbache, ascultând astfel sfatul selecționerului Cosmin Contra, care i-a transmis să meargă undeva unde să evolueze. "Stanciu va fi împrumutat la Fenerbahce", scria cotidianul turc Fanatik. Fosta campioană a Turciei îl vrea sub formă de împrumut, urmând să stabiliească un preț pentru vara viitoare, în funcție de evoluțiile pe care Stanciu le are la clubul turc.
{{text}}