Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Reacție acidă a lui Cornel Dinu după hențul lui Golubovici din meciul cu Dinamo: "A fost un gest premeditat, care ține de altă latură a fotbalului"

FOTO: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 06 noiembrie 2017

Cornel Dinu, fostul mare fundaș al echipei din "Ștefan Cel Mare", a comentat hențul inexplicabil făcut de Bojan Golubovici în meciul Gaz Metan - Dinamo de sâmbătă, încheiat 0-3. 

"Greu de explicat că a fost o întâmplare. După mine n-a fost în niciun caz o întâmplare, ci un gest premeditat, care ţine de o cu totul altă latură a fotbalului! Cea a unor rămăşaguri. Nu ai cum să te duci cu mâna în halul ăla!

Băieţii aceştia, atât de descurcăreţi în această privinţă, a rămăşagurilor, sârbii, croaţii, albanezii sunt foarte talentaţi la astfel de programări şi reuşite", a declarat "Procurorul", la TV Telekom Sport. 

"Cine e om noaptea să fie și ziua"


Legenda dinamovistă Cornel Dinu a vorbit și despre indisciplina din lotul lui Dinamo, fâcând referire la noua escapadă a lui Steliano Filip, care a petrecut într-un club din Timișoara alături de Claudiu Belu și Carlo Casap. 

"Nu mă pot lua de tricourile pe care le poartă. Aici nu pot să spun decât vorbele profesorului Angelo Niculescu, care avea avea o vorbă excelentă: "Cine e om noaptea să fie și ziua". Nu m-a deranjat că a consumat alcool, ceea ce oricum e nepermis. Dar pe teren trebuie să arăți altceva, nu să fii penibil. 

Fundașii lui Dinamo au fost penibili în meciul cu Viitorul. De Romera nu mai zic nimic, Filip dădea pe lângă ele, iar fundașul de mare perspectivă Nedelcearu a fost complet depășit", a declarat Cornel Dinu, potrivit sursei citate. 



*Imagini cu Steliano Filip de la ultima escapadă / *FOTO: Instagram


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.