Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, este de părere că obiectivul Simonei Halep ar trebui să fie câștigarea unui trofeu de Mare Șlem și nu menținerea pe primul loc în ierarhia mondială.
Prezentă la o conferință de presă organizată la sediul COSR, campioana olimpică a probei de natație de 200 de metri liber, care a avut loc în 2004 la Atena, a vorbit despre performanța Simonei Halep.
"Simonei Halep îi lipsește acum o mică pauză. Ea ar trebui să se bucure în primul rând de ceea ce a realizat în acest an, pentru că este locul 1 în lume. Iar ceea ce îi lipsește sunt convinsă că va realiza.
Nu cred că obiectivul ei trebuie să fie să rămână menținerea cât mai mult pe primul loc mondial, ci câștigarea unui turneu de Grand Slam. Și sunt ferm convinsă că ea va reuși pentru că este tânără și știe exact ceea ce își dorește", a spus Camelia Potec, citată de Agerpres.
Simona Halep va încheia anul pe primul loc în clasamentul WTA, în ciuda faptului că a fost eliminată din faza grupelor la Turneul Campioanelor de la Singapore.
{{text}}