Fotbal   •   Liga 1   •   ANALIZA LIGII I

Uhrin: "24 de ore de fotbal"

Articol de Adrian Bucur   —  sâmbătă, 09 februarie 2008

Antrenorul Uhrin le-a mărturisit cehilor cum e analizată Liga 1. Chiar dacă nu vorbeşte cu presa din România, Dusan Uhrin se destăinuie ziarelor din Cehia.

Spre finalul cantonamentului de la Agia Napa, cehul a vorbit cu ziarul "DenikSport". Uhrin a glumit cînd a fost întrebat dacă nu se încurcă atunci cînd vorbeşte engleză, cehă şi romană: "Nu, nu le încurc. Cînd vorbeşti aşa în fiecare zi, cu timpul devine uşor. Recunosc că pe terenul de joc, deja nu mai gîndesc în cehă. Am acum probleme mai mari pentru că trebuie să le dau indicaţii jucătorilor slovaci (n.r. Brezinsky, Borbely) în limba cehă. În limba română cunosc vreo 500 de cuvinte şi îmi ajung pentru a putea conduce un antrenament. Recunosc că sînt mai leneş cu învăţarea limbii române. O învăţ de la băieţi şi de la tv", a explicat cehul.

Antrenorul a dezvăluit şi cum trăiesc românii fotbalul. "Tot ceea ce aţi văzut aici nu înseamnă nimic. În România se trăieşte din fotbal, pe canalele de televiziune se analizează mereu ceva din Ligă. De dimineaţa pînă seara! Mereu. Au fost cinci camere de filmare la antrenament? Mie mi se pare puţin", a încheiat Uhrin.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.