Hagi are 9 angajați doar pentru bucătăria clubului, mai mulți decât membrii staff-ului tehnic pe care-l conduce Miriuță la Dinamo. Roș-albii n-au mai fost campioni de 10 ani, dobrogenii au un titlu în doar 8 ani de existență.
Viitorul a postat pe site-ul clubului o fotografie din bucătărie. Cadrul nu e spectaculos, nu e nimic neobișnuit la bucătărie. Sar în ochi doar personajele, surprinzător de multe! Clubul lui Hagi are opt bucătari care gătesc pentru echipa de seniori și pentru loturile de juniori. Din imagine lipsește nutriționistul, deci sunt nouă oameni, de fapt, în acest "departament al bucătăriei"!
9-5 pentru "chefi"
Nicio formație din România nu mai alocă atât de multă atenție alimentației jucătorilor. La FCSB mai există un bucătar, Marius Fălan, pe care clubul îl include în delegație și la unele deplasări în străinătate, inclusiv în stagiile de pregătire din presezon. Dar nu nouă oameni!
Majoritatea echipelor nu au nouă angajați nici în staff-ul tehnic! Dinamo are cinci antrenori, cu tot cu Vasile Miriuță. Există un secund, Francisc Dican, un metodist responsabil cu studierea adversarilor, Silviu Ion, antrenorul de portari Cristian Moldovan și preparatorul fizic italian Paolo Potocnik. Mai mulți se ocupă cu gătitul la Ovidiu decât lucrează la forma dinamoviștilor.
În ediția de azi ai materialul integral. Poți răsfoi Gazeta și online, aici!
ALTE ARTICOLE DIN EDIȚIA DE AZI
Torje trimite săgeți către Daum: "E mai bine ca selecționerul să fie român";)
{{text}}