Un scandal de proporții a avut loc pe 5 noiembrie, la finalul meciului dintre Real Crișeni și Silvania Cehu Silvaniei, 5-2, din Liga 4-a Sălaj.
Oficialii oaspeților, în frunte cu președintele Horațiu Bogar, au acuzat în termeni duri maniera de arbitraj a lui Paul Unimătan, iar, la finalul meciului, au năvălit la vestiare pentru a-i cere o explicație fostului central de Liga 1, anunță sportulsalajean.ro.
Pe culoarul de la vestiare și-au făcut apariția și mai mulți oficiali ai Realului Crișeni, care au încercat să aplaneze conflictul iscat.
Potrivit sursei citate, Horațiu Bogar, președintele Silvaniei, și Cornel Ștefan, directorul sportiv al Realului, au intrat într-un conflict în urma căruia ultimul a fost bruscat de oficialul Silvaniei.
"După fluierul final, Horaţiu Bogar a venit la mine la vestiare, m-a înjurat şi m-a împins pentru a ajunge la Paul Unimătan. Eu n-am avut treabă cu el, doar l-am întrebat ce tot vrea, la scorul de 5-2.
Am ieşit afară din vestiare, dar după aceea am auzit că este scandal înăuntru. M-am gândit că oamenii de ordine nu fac faţă şi am intrat, iar Paul Unimătan avea probleme cu Adi Deac (n.r. - antrenorul Silvaniei, eliminat în timpul meciului) şi Horaţiu Bogar, fiind bruscat. Atunci i-am zis lui Paul Unimătan să meargă în vestiarul lui.
În stânga mea era Paul, iar mâna mea dreaptă am pus-o între mine şi Bogar. L-am împins spre uşa de la vestiarul oaspeţilor şi i-am zis să-şi vadă de treaba lui. În momentul acela, Bogar a venit din spate şi m-a lovit cu pumnul, martor fiind observatorul Marius Muntean, precum şi primarul. M-a lovit puternic în partea capului, în zona urechii. M-a tras şi de capişon şi mi l-a rupt, cu tot cu golond (n.r. șiret/șnur, din magh. galandfereg), după care mi-a dat «perversă»", a declarat Corneliu Ștefan, potrivit sursei citate.
Horațiu Bogar, care este și vicepreședinte al AJF Sălaj, a încercat să contracareze atacul lui Cornel Ștefa, răspunzându-i acestuia și, în același timp, acuzând și arbitrajul lui Unimătan.
"După ce am ajuns la vestiare, am fost îmbrâncit şi lovit de directorul sportiv al Crişeniului. Totul a plecat de la Unimătan, de la modul lui ironic de a arbitra. A uitat că el e de aici de jos, din Liga a IV-a a ajuns arbitru, că dacă nu eram noi, nu era pe nicăieri. A trecut mult timp de când nu l-am văzut arbitrând în Liga 1, datorită prestaţiilor sale, că e vai şi amar de capul lui.
După finalul meciului, m-am dus la vestiare să îi zic la Unimătan că putea să transpire mai mult, cu stilul lui de a arbitra de la mijlocul terenului, era ca un cal prins cu lanţul într-un ţăruş", a declarat Bogar.
Paul Unimătan (35 de ani) a arbitrat 48 de meciuri în Liga 1, în perioda 2009-2015 // FOTO: Gazeta Sporturilor
{{text}}