Liga 1

UTA s-a transformat în societate pe acţiuni

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

NewsIn / FCM UTA şi-a schimbat forma de organizare şi s-a transformat din asociaţie sportivă non-profit în societate pe acţiuni, iar Nicoale Bara a revenit ca investitor la gruparea arădeană.

"În cursul săptămânii viitoare, noua societate comercială va fi înregistrată la FRF şi LPF, astfel încât UTA să-şi poată susţine legal şi sub acoperire regulamentară activităţile în cadrul Federaţiei şi Ligii Profesioniste de Fotbal. Societatea comercială pe acţiuni reprezintă viitorul în fotbal, într-o asemenea organizare investitorii nu aruncă banii de pomană, au banii protejaţi", a declarat Nicolae Bara.

FCM UTA a trecut în cadrul unei societăţi comerciale pe acţiuni, denumită SC UTA 1947 SA Arad, şi deoarece schimbarea s-a realizat în plin campionat, vechea asociaţie sportivă FCM UTA, una non-profit, a devenit, cu 51%, acţionar majoritar al noii societăţi comerciale, deoarece deţine licenţa de club profesionist şi toţi jucătorii. Restul acţiunilor, 49%, sunt deţinute de omul de afaceri Nicolae Bara, care a revenit astfel oficial ca investitor şi proprietar al clubului arădean.

Din asociaţia non profit FCM UTA, cea care deţine pachetul majoritar de acţiuni, fac parte Nicolae Bara, Teodor Lupşa şi asociaţia Suporter Club UTA, o grupare a susţinătorilor arădeni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.