Lionel Messi a vorbit despre decizia luată în vara anului 2016, de a se retrage de la naționala Argentinei, după ce reprezenativa "pumelor" pierduse finala Copei America în fața celor de la Chile.
Starul Barcelonei a dezvăluit care au fost motivele care l-au determinat să facă anunțul respectiv, dar și factorii care i-au influențat decizia de a reveni la națională.
"S-au acumulat mai multe lucruri care m-au determinat să iau acea decizie. A fost o decizie luată la cald, dar îmi era rușine să spun că vreau să mă întorc. Am regretat foarte repede.
M-am gândit apoi mai bine, într-un alt mod, iar «Paton» (n.r. Edgardo Bauza) și colegii mei au fost foarte importanți și au făcut totul mai simplu pentru ca eu să revin", a povestit Messi, citat de Marca.
În 2016, după ce a pierdut finala Copa America, la penalty-uri cu Chile, scor 2-4, Leo Messi a anunțat că se retrage de la naționala Argentinei, însă a revenit asupra deciziei și a ajutat naționala să se califice la Campionatul Mondial din Rusia.
{{text}}