- Jack Sock l-a învins în trei seturi, 7-5/2-6/6-7(4), pe Marin Cilici, într-un meci contând pentru etapa a doua a Turneului Campionilor.
- Roger Federer și Alexander Zverev au închis ziua, scor 7-6(6)/5-7/6-1. Elvețianul s-a calificat în semifinale.
Meciul dintre Federer și Zvererv a fost extrem de echilibrat în primele două seturi: elvețianul s-a impus la tiebreak în actul inaugural, încheiat fără vreun break, pentru ca Zverev să câștige setul secund după ce a recuperat un break făcut de Federer încă din primul game.
Neamțul a cedat însă fără drept de apel în decisiv, unde nu a mai făcut față ritmului impus de elvețian. Federer ajunge astfel la a 14-a semifinală jucată la Turneul Campionilor.
În ultima rundă, Federer va juca împotriva lui Marin Cilici, în timp ce Zverev îl va înfrunta pe americanul Jack Sock, într-un meci care va decide ocupantul locului secund.
Tot marți, americanul Jack Sock, ocupantul locului 9 ATP, s-a impus după două ore şi jumătate de joc, la capătul unui meci foarte echilibrat în care Cilic a câştigat primul set. În setul decisiv, decis la tiebreak, croatul a condus cu 3-0, dar Sock a revenit şi păstrează şanse de a se califica în semifinale.
Jack Sock este primul american care câştigă un meci de simplu la Turneul Campionilor după o pauză de 10 ani. Ultimul care a reuşit asta este Andy Roddick, pe data de 14 noiembrie 2007, la Shanghai.
Marin Cilici a pierdut dramatic prima partidă disputată la Turneul Campionilor, scor 4-6, 6-3, 4-6 în fața lui Alexander Zverev, după ce a condus cu 3-1 în decisiv. Sock a pierdut mai greu de cât se așteptau specialiștii în fața lui Federer, scor 4-6, 6-7. Cei doi s-au mai întâlnit în 2 rânduri, de fiecare dată triumfător ieșind americanul.
191,000 $și 200 de puncte ATP primesc jucătorii pentru fiecare victorie obținută în faza grupelor
Clasamentul grupei Boris Becker
1. Roger Federer | 4-1 |
2. Alexander Zverev | 3-3 |
3. Jack Sock | 2-3 |
4. Marin Cilici | 2-4 |
{{text}}