Sporturi   •   Altele   •   STATUIE

Prima femeie musulmană care a concurat pentru SUA cu hijab va avea o copie în miniatură » Face parte din linia care celebrează femeile excepționale

FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 15 noiembrie 2017

Sabreră Ibtihaj Muhammad, medaliată cu bronz alături de echipa SUA la JO de la Rio, are de luni o copie în miniatură.

Scrimera în vârstă de 31 de ani a fost prima femeie americană musulmană care a concurat pentru SUA purtând hijab. Mattel, compania producătoare de jucării, a vrut să o onoreze pe Muhammad și din toamna lui 2018 va exista pe piață o păpușă Barbie în costum de scrimă și cu hijab. Ea face parte din colecția "Shero", o linie dedicată care celebrează femeile excepționale.

"Am avut multe momente în viața de sportivă în care nu m-am simțit inclusă, am fost în locuri în care nu eram deloc reprezentată. Așa că să fiu în acest moment în care Mattel, un brand global, a decis să-și diversifice linia de jucării astfel încât să includă și o păpușă care poartă hijab este foarte emoționant pentru mine", a spus Ibtihaj Muhammad pentru Associated Press.

Sabrera a participat și ea la desenarea păpușii și a subliniat că a ținut ca asemănarea cu ea să fie cât mai evidentă. Pe lângă Ibtihaj Muhammad, din seria "Sheroes" mai face parte o altă sportivă americană, gimnasta Gabby Douglas. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.