Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Surpriză de proporții! Blochează transferul lui Nemec: "Nu e de Steaua, cât timp îl avem pe Gnohere!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 16 noiembrie 2017

Mihai Stoica a vorbit despre transferul lui Adam Nemec de la Dinamo la FCSB. Surprinzător, oficialul roș-albaștrilor nu îl vrea pe slovac. În schimb, îl laudă pe Gabi Enache, unul dintre cei mai contestați fotbaliști din lotul lui Nicolae Dică. 

"Nemec nu este un jucător interesant pentru Steaua, din punctul meu de vedere, atâta timp cât este aproximativ de acelaşi profil cu Gnohere. Iese mai mult din careu, e mai combinativ, dar Bizonul este mult mai puternic şi mai marcator.

Uitaţi câte goluri a marcat Nemec anul ăsta, e adevărat, la Dinamo, şi câte a marcat Bizonul, câte minute a jucat. Şi uitaţi-vă la cariera lui Nemec până acum... Nu, pentru mine nu este interesant, dar decizia aparţine patronului", a zis MM Stoica pentru Fanatik. 

...despre Enache: "Pentru unii, care au o problemă cu el, Enache este cel mai slab la fiecare meci. De când s-a accidentat Benzar, Enache a fost în top 3 evoluţii la fiecare meci al nostru. A jucat Enache senzaţional, i-a omorât pe adversarii direcţi. Nu are calitate să finalizeze mereu. Anul trecut ne-a dat un gol la Craiova foarte important.


A scăpat singur cu Sporting şi a ratat dintr-o poziţie foarte bună. A scăpat acum la Craiova singur şi a ratat. Ce alt fotbalist vine din fundaş dreapta în deplasare să dea gol? Doar Enache poate. Şi vin formatorii de opinie şi-l ironizează. Eu ţin la Enache. Mai citesc prin ziare că mai am şi o problemă cu Enache". 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.