Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA - juventus, sâmbătă, 19:00, telekom, digi, look, gsp.ro

Sunt unici, dar se tem! De ce au emoții oltenii de la CSU pentru meciul cu Juventus București

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 17 noiembrie 2017

Craiova este singura echipă din actuala ediţie de campionat care a marcat în toate cele 17 runde, dar Devis Mangia e precaut înaintea partidei cu Juventus.

CSU revine oficial acasă! Chiar dacă încă sunt probleme, în special cu gazonul, oltenii speră să nu aibă de suferit la meciul de mâine seară cu Juventus București.

"Terenul de joc este unul dificil, jucătorii s-ar putea să aibă probleme din cauza asta", spune italianul Mangia.

Pe lângă aceste probleme, antrenorul se teme și de bucureșteni: "Sincer o să fie o partidă periculoasă. Cei de la Juventus au avut în ultima perioadă parte de rezultate pozitive. Sper să fie cât mai mulți fani în tribune pentru că asta e cel mai important. Nu ar trebui să existe presiune că jucăm primul meci oficial acasă aici. Dacă avem presiune, e clar că trebuie să ne schimbăm meseria".


Important de precizat că o singură partidă au pierdut craiovenii în ultimele opt jocuri din campionat, 2-5 cu FCSB, în rest au patru victorii şi trei rezultate de egalitate! Iar cei de la Juventus trec prin cea mai bună perioadă de la promovare, cu cinci puncte scoase în precedentele trei meciuri: 2-1 cu Sepsi (a), 0-0 cu FC Voluntari (d) şi 1-1 cu ACS Poli (a). Mai mult, U Craiova este singura echipă din actuala ediţie de campionat care a marcat în toate cele 17 runde. În schimb, Juventus are nouă jocuri fără gol înscris, printre acestea numărându-se şi ultimele cinci deplasări. 

25 de fotbalişti au utilizat oltenii în acest sezon, dintre care 13 străini, iar Juventus s-a bazat pe 26 de jucători, 10 dintre ei fiind debutanţi

  • CSU Craiova - Juventus București se joacă sâmbătă, de la ora 19:00, în direct pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport și liveTEXT pe GSP.ro.
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.