International   •   Stranieri   •   FIORENTINA

Gică Hagi a oferit detalii despre viitorul lui Ianis » Posibilitatea pe care o exclude din start

Foto: Cristi Preda/Gazeta Sporturilor

Articol de Ionuţ Coman   —  sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Ianis Hagi nu a evoluat deloc pentru Fiorentina în Serie A în acest sezon, iar Gică Hagi a vorbit despre posibilitatea ca mijlocașul de 19 ani să se despartă de echipa italiană.

Tehnicianul Viitorului susține că va purta discuții cu oficialii Fiorentinei pentru a stabili exact ce se va întâmpla cu fiul său, dar exclude din start posibilitatea ca acesta să ajungă în Serie B, la Pescara, sau în oricare altă ligă secundă.

"Ianis nu a jucat aproape deloc, deși toată lumea a vorbit frumos despre el de când se află la Fiorentina. Dacă i s-ar fi dat şansa să arate dacă «duce» sau nu în Serie A, ar fi fost altceva. Vom vedea ce se va întâmpla până în iarnă. Dacă lucrurile vor continua la fel, trebuie să găsim o soluţie ca să joace, un antrenor care-l doreşte.

Un jucător ca el, care se număra în primii 100 de tineri sub 21 de ani din lume atunci când a plecat de la Viitorul şi era titular în echipa ideală a fotbaliştilor europeni născuţi în 1998, are nevoie să joace. Cu tot respectul pentru Pescara, va merge în prima ligă, fie că este vorba de Italia, Franţa, România sau oricare altă ţară", a spus Gică Hagi la o conferință de presă.


Pe de altă parte, Hagi senior recunoaște că Ianis are nevoie de mai mult timp de joc pentru a progresa și susține că este interesat de ceea ce se întâmplă cu jucătorul și datorită faptului că Viitorul deține procente dintr-un viitor transfer:

"Nu poate da înapoi, să meargă în liga secundă, după ce a fost căpitan în prima ligă la noi. Am fost la Florenţa şi am discutat cu el, are nevoie de o provocare. Mă interesează foarte tare şi ca părinte, dar şi din punct de vedere al clubului, pentru că Viitorul încă deţine procente în privinţa lui Ianis.

Nu poţi să trăieşti doar din antrenamente şi se vede asta în faptul că îi lipsesc ritmul şi intensitatea meciurilor oficiale. Este un decar pur, de care România are nevoie, şi sunt convins că va fi un jucător important pentru fotbalul românesc".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.