Conduși cu 13-3 în meciul-test cu Samoa, ”stejarii” au avut o revenire senzațională și au câștigat cu 17-13. Samoa s-a întors la București după 28 de ani. Rezultatul a fost însă același ca în 1989.
Atunci a fost 32-24 pentru "stejari". Sâmbătă seara, pe stadionul "Arcul de Triumf", "tricolorii" s-au impus cu 17-13.
Greu de rezistat
Samoanii, care-i marcaseră Scoției, acum o săptămână, 5 eseuri, în înfrângerea de pe Murrayfield, 38-44, și-au arătat intențiile din start la București. Numai că apărarea românilor a fost la înălțime. Înaintarea "tricolorilor" s-a bătut pentru orice balon și a rezistat presiunii imense făcute de "sudiști".
Românii au speculat prima greșeală a oaspeților și au deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă. Florin Vlaicu, aflat la a 105-a prezență în tricoul României, a marcat pentru 3-0. Tot "Americanu'" a ratat desprinderea dintr-o poziție bună.
Când toată lumea se gândea deja la ceaiul de la pauză, pentru a rezista frigului de afară, Samoa a reușit eseul în minutul 38. O repunere din margine și un mol dus până în terenul de țintă de puternicii jucători din emisfera sudică. Transformerul Tim Nanai Williams a trimis echipele la cabine la 10-3 pentru Samoa.
"Pe aici nu se trece!"
În partea a doua, imediat după reluare, Samoa s-a desprins la 13-3 și a continuat reprizele de dominare în terenul românilor. S-au retras însă prea devreme, iar "tricolorii", împinși de la spate de 4.000 de spectatori, au prins curaj.
Și a venit eseul. Talonerul Andrei Rădoi a culcat balonul în terenul de țintă, profitând de indecizia adversarilor. Vlaicu și-a făcut datoria și mai erau doar 3 puncte de recuperat.
Din acel moment, terenul s-a înclinat parcă spre buturile samoane. Românii au pus o presiune formidabilă în fața unei echipe care e obișnuită mai mult să atace decât să se apere. Și eforturile gazdelor au fost răsplătite.
După o tușă cu repunere "tricoloră", mol făcut de "stejari", iar timișoreanul Ionel Badiu a adus al doilea eseu al României.
Cu șase minute rămase de jucat, Samoa nu a mai putut face nimic. Seara magică a românilor se încheie cu o nouă victorie, așa cum în 1989 reușeau alți "stejari", generația lui Adrian Lungu, Hari Dumitraș, Sandu Ciorăscu, Daniel Neaga, Gheorghe Leonte sau Marcel Toader.
"Am făcut un meci formidabil. Am crezut în noi, am vorbit la pauză să nu cedăm și să luptăm până la capăt. Sunt mândru de băieți, de evoluția noastră" Mihai Macovei, căpitan România
"E o seară fericită. România a jucat un rugby curat, disciplinat, jucătorii nu au făcut greșeli care să le dea adversarilor șansa să ne prindă descoperiți. Am arătat că putem juca foarte bine" Lynn Howells, antrenor România
{{text}}