Campionate

VIDEO Notat cu 3, Tătărușanu bravează, după ce a fost "găurit" de superofensiva lui PSG: "Am avut ghinion, nu am făcut un joc rău" » De ce îl înțeapă pe Christoph Daum

FOTO: REUTERS

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 19 noiembrie 2017

Ciprian Tătărușanu, goalkeeper-ul lui Nantes, a vorbit despre înfrângerea dură suferită de "canari" pe terenul liderului PSG. Românul a prins o zi foarte proastă și nu a făcut față asaltului echipei lui Cavani și Neymar.

"Am întâlnit o echipă foarte bună, nu se putea mai mult. Dacă se putea, făceam. Scorul este mare și cred că n-am făcut un joc rău. Am avut și destul ghinion. M-am simțit ok, spatele meu a fost ok. Încerc să-mi fac treaba cât pot de bine, indiferent dacă joc cu PSG sau cu altă echipă", a spus goalkeeper-ul român, la TV Digi Sport.

Românul de 31 de ani a vorbit apoi și despre echipa națională și spune că e încântat de venirea lui Contra pe banca "tricolorilor". În același timp, Tătărușanu nu ezistă să-l înțepe pe fostul selecționer Christoph Daum. 

"La națională e atmosferă bună, avem un antrenor care știe ce înseamnă România și echipa națională. Avem o echipă foarte bună. Daum avea altă mentalitate, cunoștea bine fotbalul german și turc, mai puțin cel românesc. Nimeni nu a dat vina pe el, am avut și ghinion. Numărul 1 într-o echipă e antrenorul, el ne poate face să jucăm în același ritm și același sens", a adăugat goalkeeper-ul. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.