Liga 1

A învins de unul singur vedetele de milioane ale lui Becali și dă un verdict categoric: "Tot FCSB e favorită la titlu" » Ascensiunea impresionantă a lui Ionuț Panțâru: de la granița cu Republica Moldova la culmile Ligii 1

Contractul lui Panțâru cu echipa ieșeană expiră în vara lui 2022 // FOTO: Dragoș Pășcăneanu

Articol de Justin Gafiuc  —  Sunday, 19 November 2017

Ieșeanul Ionuț Panțâru, călăul FCSB-ului din meciul câștigat de moldoveni cu 1-0, s-a apucat de fotbal abia în urmă cu 6 ani. A petrecut un sezon și la Academia lui Hagi. 

Roș-albaștrii au pierdut, vineri seara, în Copou cu un gol semnat de tânărul Ionuț Panțâru, un puști de 21 de ani adus la Iași în timpul mandatului de președinte al lui Florin Prunea. Achiziționat de la Miroslava la începutul lui 2017, mijlocașul stânga a costat 10.000 de euro, plus un procent de 10% la revânzare.

Reușita din partida cu FCSB i-a dat deja traiul peste cap un pic: "M-am bucurat enorm pentru victorie, după care n-au contenit să curgă mesajele și apelurile, inclusiv de la necunoscuți. Toți au vrut să mă felicite! Deja îmi vine să închid telefonul, sună non-stop!".

Greu la Viitorul

Panțîru a început fotbalul destul de târziu, în urmă cu doar 6 ani! Primul lui profesor a fost Marian Andrei. E originar dintr-o comună aflată la 20km de Iași, în apropiere de granița cu Republica Moldova, iar părinții nu sunt oameni cu stare:

"Nu am avut o situație financiară foarte bună și a fost mai greu să mă apuc mai devreme de fotbal. Era nevoie de bani pentru transport, hrană, întreținere. Toată lumea din sat stătea pe capul tatei să mă dea la fotbal, dar nu s-a putut mai devreme".

Până să ajungă la Poli, puștiul a navigat pe traseul LPS Iași - Academia Hagi - Sighet - Miroslava: "La Viitorul am stat un an de zile. E greu să te afirmi acolo, fiindcă sunt foarte mulți copii talentați. A fost însă o experiență din care am învățat multe. Din păcate, spre final, nu mai prinsesem nici lotul la ultimele 12-13 meciuri, jucau și câțiva juniori mai tineri decât mine, așa că a trebuit să plec".

"Nu mă îmbăt cu apă rece"

Panțîru își amintește însă că înainte de a-l bate pe antrenorul Dică, a fost coleg o perioadă cu Nick la Viitorul: "M-am pregătit cu echipa mare vreo două săptămâni, într-o perioadă în care evoluau acolo Dică, Ghionea sau Vâtcă".

Chiar dacă a răpus FCSB, mijlocașul Iașiului e convins că tot formația bucureșteană e favorită la titlu: "Am jucat și împotriva lui CFR și mi se pare că FCSB are o echipă mai bună, mai legată, cu mai mulți fotbaliști care pot face diferența. Clujul îi are doar pe Culio, Deac sau Păun, la FCSB sunt mai numeroși oameni cu potențial decisiv".

Și se declară un admirator al lui Budescu: "Se vede că are calitate. Scoate ușor adversarul din joc, inventează pase extraordinare".

Revine la succesul de vineri seara: "Sunt la început de carieră, nu mă îmbăt cu apă rece după o partidă și un gol. Seara, am ieșit câteva ore la restaurant cu nașul și cu sora mea mai mică, ne-am relaxat un pic, apoi m-am dus acasă. Mai am mult de muncă. Vreau să rămân cu picioarele pe pământ".

"Ar fi de vis să-l întâlnesc pe Cristiano!"

Panțâru se declară fan Real Madrid: "Jucătorul meu favorit este Cristiano Ronaldo. Ar fi un vis să-l întâlnesc! N-am avut până acum ocazia să văd live niciun meci al lui Real, dar acesta e unul dintre planurile mele imediate. Și pentru că provin din fundaș stânga, îmi mai place Marcelo".

"Mi-a venit mingea bine și am zis să trag. O să rămân la fel de serios în continuare și o să muncesc la fel de mult. Am avut un public senzațional în spate. Ne-a ajutat să câștigăm"
Ionuț Panțâru, la TV Digi Sport

"Am avut emoții mari înaintea partidei cu FCSB, dar totul a dispărut când am intrat. Voiam să fac un o partidă bună, mă gândeam cum să stau în teren, ce să fac în plus. Mă bucur că a ieșit bine"
Ionuț Panțâru, mijlocaș Poli Iași

150.000 €e cota pe transfermarkt a lui Panțâru, care a debutat în L1 în martie 2017, la un 0-2 cu CFR: a intrat în minutul 77

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.