Sporturi   •   Tenis   •   ATP

Roger Federer, un sezon senzațional! 7 statistici care șochează: de ce 2017 rămâne un an de pus în ramă pentru elvețian

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 19 noiembrie 2017

Eliminat de la Turneul Campionilor de David Goffin, în cea de-a 14 semifinală de final de an din carieră, Roger Federer nu are de ce să fie supărat, fiindcă a avut un sezon incredibil.

ESPN a publicat o serie de statistici privitoare la sezonul avut de Roger Federer. Iată-le pe cele mai interesante.



1. A încheiat actualul sezon având 14-2 împotriva jucătorilor de TOP 10, a doua cea mai bună performanță din carieră, după 2004, când a avut inimaginabilul 18-0.



2. Procentajul de meciuri câștigate vs pierdute, 52-5, este cel mai mare procentaj din acest an între toți jucătorii ATP, 91,2%.



3. La Australian Open, Federer a devenit al patrulea jucător din Era Open care învinge 4 jucători de TOP 10 într-un singur Grand Slam, primul de la Mats Wilander la Roland Garros 1982.



4. A câștigat 7 turnee într-un singur sezon, cele mai multe după 2007, când a luat 8.



5. Împreună cu Rafael Nadal (2017) și Rod Laver (1969), Roger Federer a devenit al treilea jucător de peste 30 de ani din istorie care câștigă mai mult de un Grand Slam într-un sezon.



6. Este cel mai "bătrân" jucător care a terminat în TOP 2 ATP de la apariția clasamentului Erei Open, în 1973.



7. Este cel mai "bătrân" învingător la Wimbledon în Era Open, Federer impunându-se când avea 35 de ani, 11 luni și 9 zile.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.