International   •   Campionate   •   GERMANIA / Wolfsburg - Duisburg 2-1

Niculescu a fost parolist

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 februarie 2008

Aşa cum a promis, Claudiu Niculescu şi-a revenit şi a şi marcat primul gol în Bundesliga. "Claugol" îşi respectă cuvîntul dat. Supărat pe evoluţia sa din turul campionatului, la Dinamo, anunţase că "în 2008 veţi vedea un alt Claudiu Niculescu". Şi aşa este. După o pasă decisivă la debutul în tricoul lui MSV Duisburg, etapa trecută, ieri a înscris primul său gol în Bundesliga. Intelgralist, alături de Tararache şi Filipescu, Claudiu a deschis scorul în deplasarea de la Wolfsburg, dar echipei sale nu i-a fost de ajuns nici măcar pentru un punct. Scor final: 1-2

Ex-dinamovistul şi-a făcut "încălzirea" cu un şut de la 20 de metri, "alături", şi cu un "cap" peste "transversală". După care, în minutul 26, a reluat cu dreptul, din colţul careului mare, direct în vinclu. Gol de senzaţie, care însă n-a rezistat decît 11 minute, pentru că portarul lui MSV, Beuckert, a gafat la şutul lui Schaefer. Rezultatul? 1-1.

După reluare, "călăul" lui Filipescu în prima repriză, Grafite, a făcut 2-1 şi aşa a rămas. Ar fi putut egala tot Niculescu, numai că şutul său în diagonală, de la 11 metri, a întîlnit gheata portarului Benaglio şi s-a scurs pe lîngă bară.



102 minute i-au trebuit lui Claudiu ca să înscrie primul său gol în Bundesliga





STUTTGART - HERTHA 1-3 / Doar Marica

Stuttgartul lui Ciprian Marica şi Sergiu Radu nu-şi revine. După 1-4 cu Schalke, runda trecută, ieri a încasat un alt duş rece: 1-3 cu Hertha, pe teren propriu. Modest la Gelsenkirchen, ca şi în amicalul cu Israel, Marica a fost introdus acum abia în minutul 67. Dar singura sa realizare pînă la final a rămas o pasă bună oferită lui Gomez. Sergiu Radu, în schimb, a avut aceeaşi soartă ca şi în deplasarea cu Schalke. N-a jucat deloc.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.