După 0-1 la Iași, antrenorul și-a pierdut dreptul de a mai hotărî în problemele tehnice, l-a deposedat patronul de putere. Nick își joacă postul în meciurile următoare din campionat și din Europa League.
Parcursul perfect din Europa, grație căruia clubul va încasa mai mult de 10 milioane de euro, nu-i garantează liniștea lui Nicolae Dică. A doua înfrângere din campionat, 0-1 la Iași, i-a șubrezit postul și l-a transformat într-o marionetă oficială a lui Becali.
Obligatoriu, două schimbări la pauză!
Antrenorul nu mai are voie să hotărască nimic important, nici măcar minutele în care trebuie făcute schimbările. Gigi alege formula de start și o va evalua în primele 45 de minute, ca să-i țină pe jucători în priză în felul ăsta:
"Dacă văd că nu merge treaba, două schimbări la pauză! Dică și MM îmi ziceau că nu, domn'e, că nu se fac nicăieri în Europa câte două schimbări la pauză. Ba da, la Steaua vor fi și trei modificări după 45 de minute!
Cum adică să nu schimbăm că se supără jucătorii? Fotbaliști plătiți cu câte 20.000 de euro pe lună n-au voie să se supere!".
"Eu nu mă bag peste antrenor câtă vreme echipa e pe primul loc. Când nu mai funcționează, intervin imediat, că eu nu sunt Negoiță!" e planul cu care Becali vrea să redreseze formația suferindă din Moldova.
A refuzat să-l scoată pe cel mai bun
Dică avusese un pact cu Gigi când a preluat echipa, îl rugase pe patron să nu-i transmită ordinele în direct la TV. O înțelegere de care Becali n-a mai ținut cont când s-a enervat din cauza jocului din Moldova.
Antrenorul s-a expus dinaintea partidei, când a nesocotit ordinul ciudat pe care-l dăduse șeful: scoaterea din echipă a lui Florin Niță.
Portarul de 30 de ani e printre oamenii cei mai importanți din acest sezon, cu unele prestații salvatoare. A debutat de curând și în națională, în amicalul cu Turcia câștigat cu 2-0 la Cluj.
Gigi ordonase să intre Andrei Vlad în poartă cu Poli, ca să se ocupe astfel locul destinat jucătorului sub 21 de ani. Dică și-a forțat norocul, l-a titularizat pe Nedelcu U21, l-a păstrat pe Niță în poartă și a pierdut.
Un sfert din echipă e stabilit deja
Nicolae rămâne sub presiune în perioada următoare, aplicarea ordinelor din lojă nu-i garantează că-și va păstra postul. Urmează o partidă la Plzen, importantă pentru păstrarea primului loc în grupă.
Diferența dintre locul 1 și locul 2 la finalul fazei grupelor e importantă, e vorba despre 300.000 de euro. Plus 120.000 de euro pentru măcar o remiză în Cehia, se ajunge la aproape o jumătate de milion, o miză semnificativă a partidei de joi seară.
Dică e obligat să se descurce cu formula pe care i-a alcătuit-o deja patronul. Trebuie să joace Golofca la Plzen, ca să fie urmărit de niște sud-coreeni interesați de transferul său.
Plus Man, Coman, tineri care au fost menajați în partida de la Iași din cauza oboselii acumulate la naționala de tineret. Ca și Golofca, și ei trebuie expuși în Europa pentru ameliorarea cotelor de transfer.
3 victorii și un egal are FCSB în grupa de Europa League cu Dică pe bancă
"Eu bag zeci de milioane de euro și Dică felicită echipa pentru atitudine după ce pierdem la Iași?! Doar un tâmpit poate să facă așa ceva! La câți bani am băgat, ar trebui să dăm câte trei-patru goluri cu adversari ca Iașiul!" Gigi Becali, patron FCSB
Programul care-l așteaptă pe Dică în L1
Data | Adversarul |
26 noiembrie | Astra (d) |
3 decembrie | Juventus (a) |
10 decembrie | Botoșani (d) |
17 decembrie | Viitorul (a) |
{{text}}