Sporturi   •   Box   •   BOX

EXCLUSIV Moment important pentru boxul românesc: Mihai Nistor reprezintă Europa într-un meci-vedetă contra Cubei

FOTO: REUTERS

Articol de Justin Gafiuc   —  luni, 20 noiembrie 2017

Pugilistul Mihai Nistor va boxa pe  22 noiembrie, la Praga, unde cea mai bună echipă de box a lumii, Cuba, va înfrunta echipa Europei.

Românul a fost desemnat de organizatori să reprezinte Europa la categoria +91 kg, urmând să se dueleze cu Yoandy Toirac Ortega în meciul-vedetă al galei care are în program 7 dueluri. 

Cuba este una dintre cele mai importante echipe ale lumii la box: la ultima ediție a Mondialului, cubanezii au câștigat cinci dintre cele 10 titluri mondiale puse în joc. 

În echipa Cubei, urmează să-și facă apariția nume mari din box, precum Erislandy Savon, Julio La Cruz Peraza, Lazaro Alvarez Estrada, Roniel Iglesias, Arlen Lopez sau Javier Ibanez Diaz.   


Românul Mihai Nistor are astfel ocazia de a concura într-un nou meci important, după ce a ratat ultimul Mondial din cauza unei accidentări. 

La ultimul turneu internațional la care a participat, pugilistul român a câștigat finala prin KO. 

"Cubanezii nu m-au speriat niciodată. Dacă vă amintiți, la Centura de Aur din 2013 am învins un cubanez. Sunt convins că voi face un meci bun și voi învinge, mă simt în formă" Mihai Nistor

"Mă bucur că România are un reprezentant la acest inedit meci Europa vs Cuba, lucru care reconfirmă valoarea boxului nostru. Cred că Mihai va face o bună propagandă boxului olimpic la PragaVasile Citea, președinte al Federației Române de Box

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.