International   •   Liga Campionilor   •   Juventus - Barcelona, miercuri, 21:45, TV Telekom SPORT 1

Barça înseamnă și Ter Stegen! Portarul cu cele mai bune cifre din Top 5 Europa: 19 parade la ultimele 20 de șuturi pe poartă!

Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  marţi, 21 noiembrie 2017

Goalkeeperul german a primit un singur gol în ultima lună în patru meciuri de campionat și unul de Champions League.

În acest sezon, Barcelona nu înseamnă doar spectaculosul joc de pase ofensiv, mai frumos, mai rapid, mai vertical și mai eficient de când Valverde e antrenorul blaugrana, mereu cu Messi deschizător de trasee, irezistibil. Barcelona are și apărare. Și un portar în mare formă. Acesta este poate cel mai inspirat moment al lui Marc-André ter Stegen de când a venit pe Camp Nou, în 2014.

Goalkeeperul blaugrana în vârstă de 25 de ani are cele mai bune cifre în primele cinci campionate ale Europei, potrivit Mundo Deportivo. A primit doar patru goluri în 12 etape, 0,3 în medie pe meci, iar în patru partide de Champions a fost depășit o dată!

Doar Steaua Roșie o întrece în Europa


În ultima lună, Ter Stegen a fost aproape imbatabil. Cinci meciuri jucate, patru în LaLiga, unul în CL, un singur gol luat. La ultimele 20 de șuturi, a răspuns cu 19 parade, cedând doar în fața lui Guido Pizarro, la 2-1 cu FC Sevilla.

În analiza făcută de cotidianul catalan, numai Steaua Roșie are o medie mai bună în campionatele europene: 4 goluri încasate în 17 întâlniri (0,23 medie). 

5 goluri a primit Barcelona în 16 meciuri jucate în LaLiga (4) și Champions League (1)

11 meciurifără gol luat are echipa catalană în actualul sezon: 8 în LaLiga, 3 în CL


Defensive Top 5 Europa

1. Barcelona 0,3* (12m - 4g**)

2. Man. United 0,5 (12m - 6g)

3. Man. City 0,6 (12m - 7g)

4-5. Bayern 0,67 (12m - 8g)

AS Roma 0,67 (12m - 8g)

* Media golurilor primite pe meci

** Meciuri - goluri primite

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.